Federaţia Rusă face recrutări "în republica autonomă Crimeea, anexată ilegal, şi în oraşul Sevastopol pentru a încorpora în forţele armate ruse locuitori ai peninsulei", ceea ce reprezintă "o încălcare a dreptului internaţional umanitar", a avertizat sâmbătă, Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), potrivit Agerpres.
Într-un comunicat postat sâmbătă, un purtător de cuvânt al SEAE a amintit că Uniunea Europeană "nu recunoaşte şi nu va recunoaşte" anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia şi a atras atenţia cu privire la caracterul ilegal al recrutărilor de cetăţeni ai peninsulei de către armata rusă.
"Aceasta este o încălcare a legii internaţionale umanitare. Federaţia Rusă se supune dreptului internaţional şi este obligată să asigure protecţia drepturilor omului în peninsulă", a insistat purtătorul de cuvânt al SEAE.
Totodată, purtătorul de cuvânt al SEAE a menţionat că UE a cerut Rusiei "să pună capăt tuturor încălcărilor dreptului internaţional în peninsula Crimeea".
Recrutările făcute în Crimeea de forţele armate ruse încalcă dreptul internaţional umanitar, avertizează UE
Explorează subiectul
Articole Similare

12
Țara cu peste 820 de limbi vorbite: Lucruri mai puțin știute despre țările lumii
12

397
Arhitectura globală de securitate, în pericol? Rusia contestă Consiliul pentru Pace al lui Trump - ce se întâmplă cu rolul ONU
397

7.366
VIDEO Trump face un nou anunț șocant: vrea să preia o altă țară / „Este o naţiune cu probleme serioase şi doresc ajutorul nostru. Rubio se ocupă de asta”
7.366

3.928
VIDEO Atacă Statele Unite în Iran? Ultimul anunț făcut de Trump
3.928

1.911
VIDEO Compania care a împărțit cea mai mare parte din profitul anual ca bonusuri pentru angajați. Regula a fost: „Luați cât puteți căra în brațe”
1.911

1.385
Românul care i-a scos din sărite pe britanici. Bărbatul refuză să demoleze un garaj construi ilegal: 'Este oribil'
1.385

108
Familia raportoarei ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate a dat în judecată guvernul Trump
108

3.405
Macron face scandal în Europa și iese la atac! Avertisment pentru Comisia Europeană: „Vom fi intransigenţi!”
3.405

4.475
Tensiunea crește: MAE îi repatriază pe angajații ambasadei României din Israel
4.475

2.147
VIDEO Bubuie nervii! China și Qatarul intervin între talibani și pakistanezi, după ce au raportat peste 300 de morți în confruntări
2.147

273
UPDATE / VIDEO-FOTO Doi morți şi mai mulţi răniţi grav după ce un tramvai a deraiat la Milano: ce spune Poliția
273

1.446
Detalii terifiante! Fostul bancher ucrainean, ucis chiar de fiul său? Tânărul a fost reținut
1.446

152
AIEA: Iranul nu permite verificarea programului său nuclear după atacurile israeliene din 2025
152
















Comentează