Consiliul Suprem de Securitate Națională al Republicii Islamice Iran a anunțat miercuri că a acceptat un armistițiu de două săptămâni în războiul cu Statele Unite ale Americii și că este de acord să negocieze cu oficialii americani la Islamabad începând de vineri, potrivit unei declarații oficiale.
Consiliul a subliniat totuși că „aceasta nu semnifică încheierea războiului”, transmite Associated Press, citat de Mediafax.
Această decizie survine după anunțul făcut de președintele american Donald Trump, care a declarat că Washingtonul este de acord cu o încetare temporară a ostilităților.
Trump a precizat că, totuși, există condiția ca Iranul să redeschidă complet și în siguranță Strâmtoarea Ormuz pentru durata armistițiului.
Trump a afirmat că Statele Unite au „întâlnit și depășit toate obiectivele militare”.
De asemenea, a mai spus că există progrese semnificative într-un „acord definitiv privind pacea pe termen lung cu Iranul și pacea în Orientul Mijlociu”.




























Comentează