Statele Unite trebuie să se pregătească pentru un potenţial conflict viitor asemănător un pic cu "vechile războaie" care au devorat mult timp Pentagonul, a declarat vineri secretarul apărării Lloyd Austin în primul său discurs politic semnificativ, relatează Reuters potrivit Agerpres.
Austin a cerut valorificarea progreselor tehnologice şi o mai bună integrare a operaţiunilor militare la nivel global pentru a "înţelege mai repede, a decide mai repede şi a acţiona mai repede".
"Modul în care luptăm în următorul război major va fi foarte diferit de modul în care am luptat în războaiele din trecut", a spus Austin în timpul unei călătorii la Comandamentul SUA din Zona Pacific, cu baza în Hawaii.
Secretarul apărării nu a menţionat în mod explicit rivali precum China sau Rusia. Dar remarcile sale au venit în timp ce Statele Unite încep o retragere necondiţionată din Afganistan, la ordinele preşedintelui Joe Biden, care vizează încetarea celui mai lung război al Americii şi restabilirea priorităţilor Pentagonului.
Austin a recunoscut că a petrecut "majoritatea ultimelor două decenii executând ultimul dintre vechile războaie".
Criticii spun că retragerea din Afganistan nu va pune capăt conflictului intern din ţara asiatică, nu va elimina ameninţarea terorismului şi nu va face irelevantă experienţa de 20 de ani de război contra-insurgenţă, întrucât organizaţii militante precum Stat Islamic s-au răspândit în întreaga lume.
Observaţiile lui Austin nu par să prescrie acţiuni specifice sau să prezică vreun conflict specific. Mai degrabă, el părea să fi subliniat obiective largi, oarecum vagi, pentru conducerea Pentagonului sub administraţia Biden.
"Nu putem prezice viitorul", a spus Austin. "Deci, ceea ce avem nevoie este amestecul potrivit de tehnologie, concepte operaţionale şi capabilităţi, toate legate între ele într-un mod de reţea atât de credibil, atât de flexibil şi atât de formidabil încât va face ca orice adversar să se oprească."
Prevenirea unui conflict ar însemna crearea de "avantaje pentru noi şi dileme pentru ei", a spus el.
Răspunsurile Statelor Unite ar putea fi indirecte, a spus el, descriind un scenariu în care războiul cibernetic ar putea fi folosit "pentru a răspunde la un incident de securitate maritimă aflat la sute de kilometri distanţă".
Războiul viitorului - Predicțiile șefului Pentagonului
București
6°C
Articole Similare

298
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
298

1.829
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
1.829

727
Primul recul major din ultimii 20 de ani la Dacia Mioveni: Producție în scădere, se anunță concedieri masive
727

1.824
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
1.824

1.636
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: Anunță cum va fi vremea de Paștele ortodox
1.636

4.431
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
4.431

3.068
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
3.068

3.628
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
3.628

5.016
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
5.016

3.885
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
3.885

1.253
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
1.253

8.469
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
8.469

11.894
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
11.894

















Comentează