Rata şomajului înregistrat la nivel naţional în evidenţele ANOFM a fost de 2,98% la sfârşitul lunii ianuarie 2020, mai mare cu 0,01 puncte procentuale decât rata şomajului din decembrie 2019 şi cu 0,34 puncte procentuale mai mică decât cea din luna ianuarie a anului 2019, informează vineri Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă informează Agerpres.
Numărul total de şomeri la finalul lunii ianuarie, de 258.917 de persoane, a crescut cu 1.052 persoane faţă de numărul înregistrat la finalul lui decembrie 2019.
Din totalul şomerilor înregistraţi, 59.078 au fost şomeri indemnizaţi, iar 199.839 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 742 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 310 persoane faţă de luna precedentă.
Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finalul lunii ianuarie se prezintă astfel: 78.527 şomeri provin din mediul urban, iar 180.390 de şomeri provin din mediul rural.
Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 - 49 de ani (72.998 persoane), urmaţi de cei din grupa de vârstă peste 55 de ani (50.958 persoane), la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani (13.196 persoane).
După nivelul de instruire, şomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (28,57%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 28,86% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,35 %.
Rata şomajului la nivel naţional a fost 2,98% în ianuarie
București
4°C
Articole Similare

794
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
794

908
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
908

30
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
30

18
Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii continuând să evalueze impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra creşterii economice globale
18

3.233
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
3.233

16
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
16

1.483
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.483

19
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
19

34
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
34

3.084
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.084

3.980
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
3.980

4.695
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
4.695

40
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
40
















Comentează