Numărul total de persoane cu dizabilităţi era de 833.131 la finele lunii iunie 2019, din care 97,88% (815.463 persoane) se aflau în îngrijirea familiilor şi/sau trăiau independent (neinstituţionalizate) şi 2,12% (17.668 persoane) în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi (instituţionalizate), conform datelor Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi (ANPD), scrie agerpres.ro.
La 30 iunie 2019, rata persoanelor cu dizabilităţi raportată la populaţia României era de 3,76%. Regiunea Sud-Vest Oltenia înregistra cea mai mare rată, respectiv 4,81%, urmată de Sud-Muntenia, cu 4,29% şi de Nord-Vest, cu 4,15%.
Cel mai mare număr de persoane cu dizabilităţi se înregistra în municipiul Bucureşti (69.058 persoane), urmat de judeţul Prahova (37.583 persoane), iar cel mai mic număr se înregistra în judeţul Covasna (6.160 persoane).
Femeile reprezentau la finele lunii iunie 53,07% din totalul persoanelor cu dizabilităţi. Numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezintă 71,87% din totalul persoanelor adulte cu dizabilităţi. Din centralizarea datelor pe grupe de vârstă rezultă că 54,62% sunt persoane cuprinse între 18-64 ani (418.584 persoane) şi 45,38% au peste 65 ani (347.832 persoane), în total persoane adulte cu dizabilităţi.
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, tipurile de handicap sunt fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare, iar gradele de handicap sunt grav, accentuat, mediu şi uşor.
Numărul persoanelor cu handicap grav reprezintă 39,39% din total (faţă de 38,53% la 30 iunie 2018), cele cu handicap accentuat 49,39% (faţă de 50,28% la 30 iunie 2018), iar cele cu handicap mediu şi uşor 11,22% (faţă de 11,19% la 30 iunie 2018).
Numărul instituţiilor publice de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi la 30 iunie 2019 este de 499 (faţă de 489 la 30 iunie 2018), dintre care: 435 rezidenţiale (faţă de 426 la 30 iunie 2018) şi 64 nerezidenţiale - de zi (faţă de 63 la 30 iunie 2018).
Aproximativ două treimi (59,77%) din instituţiile rezidenţiale publice pentru persoanele adulte cu dizabilităţi sunt centre de îngrijire şi asistenţă (28,28%), având 6.330 de beneficiari, şi locuinţe protejate (31,49%), având 983 de beneficiari. Aceştia reprezintă 41,39% din numărul total de 17.668 persoane aflate în instituţiile rezidenţiale.
Un număr semnificativ de beneficiari există şi în cele 74 de centre de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică, respectiv 6.247 persoane (35,36%).
Rata persoanelor cu dizabilităţi în raport cu populaţia României era de 3,76% la finele lunii iunie
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

18
Incident spectaculos: braconier urmărit și reținut după ce ar fi avariat intenţionat o autospecială de poliţie
18

875
Rețeaua de infractori cibernetici, care a afectat 163 de țări, a fost deconectată: Percheziții de amploare în România și alte șapte state / Cum acționau hackerii
875

27
Conflictul din Orientul Mijlociu blochează exporturile de carne de oaie, susţine preşedintele Asociaţiei Moldoovis
27

1.263
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
1.263

9.670
UPDATE Tragedie la metrou Piața Unirii 2: o persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului
9.670

5.315
CSM respinge numirea Cristinei Chiriac ca procuror general: aviz negativ cu 5 voturi împotrivă
5.315

4.518
Experții avertizează asupra unor analgezice populare care îți pot afecta grav sănătatea, fără să simți niciun simptom
4.518

132
Câine de companie tranchilizat chiar lângă stăpânul său: Intervenția ecarisajului a ajuns în ancheta poliției
132

25
VIDEO Școala nu este o închisoare. Despre limitele morale ale publicității (Opinie)
25

5.298
Cine plătește amenda dacă nu porți centura în mașină. Explicațiile Poliției Rutiere pentru șoferi și pasageri
5.298

52
Originea și semnificația expresiei „Să moară Gibilan"
52

154
Microsoft cere tuturor utilizatorilor Windows să își repornească computerele imediat
154

53
Prinde contur Autostrada Sibiu-Pitești: Lucrări în desfășurare la 15 structuri
53

















Comentează