Spitalul "Sfânta Maria" a reprimit joi acreditarea pentru transplantul pulmonar, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Monica Althamer.
"Spitalul "Sfânta Maria" a reprimit acreditarea începând cu ziua de ieri. În continuare şi Spitalul "Sfânta Maria" şi ANT vor colabora cu colegii din restul Europei care îşi oferă ajutorul şi vorbim aici de doctorul Igor Tudorache, de agenţia italiană, de cele zece centre italiene", a afirmat vineri secretarul de stat, într-o conferinţă de presă.
Althamer a explicat pentru AGERPRES că unitatea medicală a redepus dosarul de acreditare, apoi au fost făcute "inspecţiile necesare în baza legislaţiei în vigoare".
"A redepus dosarul de acreditare, pentru că asta aşteptam cu toţii. Sunt nişte paşi în acreditare, paşi pe care îi face Agenţia Naţională de Transplant împreună cu Direcţia de Sănătate Publică. Primul pas necesar era depunerea dosarului. A fost depus dosarul, s-au făcut inspecţiile necesare în baza legislaţiei în vigoare şi ieri a reprimit acreditare pentru transplant pulmonar". a spus reprezentatul MS.
Răsturnare de situație: Spitalul Sfânta Maria a reprimit acreditarea pentru transplantul pulmonar
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

165
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
165

715
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
715

538
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
538

456
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
456

1.278
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.278

1.482
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
1.482

2.229
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.229

4.639
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
4.639

2.150
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
2.150

4.782
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
4.782

2.439
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.439

1.519
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.519

2.372
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.372
















Comentează