Raportul de activitate pe 2025 - votat în unanimitate de membrii CNA

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 31-03-2026 14:27

Article thumbnail

Sursă foto: opiniabuzau.ro

Raportul de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului pentru anul 2025 a fost votat, în unanimitate, de membrii CNA, reuniţi marţi în şedinţă, potrivit Agerpres.

Potrivit documentului, CNA s-a întrunit anul trecut în 101 de şedinţe publice şi a eliberat 305 licenţe audio-vizuale ca urmare a acordării, prelungirii sau cedării acestora, precum şi ca urmare a modificării intervenite în structura acţionariatului, denumirii sau sediului social al societăţilor, a schimbării denumirii serviciului de programe sau al zonei de difuzare. S-au acordat 68 de licenţe noi, s-a prelungit cu o perioadă de încă nouă ani termenul de valabilitate pentru 158 de licenţe şi au fost cedate sau preluate 15 licenţe.

CNA a mai acordat şase avize de retransmisie noi a serviciilor de programe prin reţele de comunicaţii electronice. Referitor la furnizarea serviciilor media audiovizuale la cerere au fost eliberate nouă avize noi, existând două notificări de modificare şi şapte avize retrase la solicitarea titularilor.

Consiliul a răspuns, prin intermediul Serviciului Comunicare şi Relaţii Publice, la 8.529 de petiţii transmise în scris referitoare la posturile centrale de televiziune şi de radio şi la materiale audio-vizuale din mediul online. Alte 1.823 de petiţii au vizat radio-difuzorii din teritoriu şi reţelele CATV, licenţe audio-vizuale, decizii de autorizare şi materiale audiovizuale din mediul online, instrumentate de Direcţia control.

Membrii CNA au analizat în şedinţe publice 5.365 de sesizări privind emisiuni difuzate de posturi centrale de televiziune şi de radio şi materiale din mediul online. Acestea s-au referit la încălcarea legislaţiei audiovizuale în ceea ce priveşte asigurarea informării corecte (2.276 de sesizări), protecţia demnităţii umane şi a drepturilor la propria imagine (1.605 sesizări), protecţia minorilor (104 sesizări), comunicări comerciale, audio-vizuale (115 sesizări).

Conform raportului, în anul 2025, CNA a aplicat 179 de sancţiuni: 66 de amenzi în cuantum total de 1.707.500 lei, 106 somaţii, şase decizii privind obligaţia de a difuza timp de 10 minute între orele 19:00 şi 19:10 numai textul deciziei de sancţionare şi o decizie privind obligaţia de a difuza timp de trei ore, între orele 18:00 şi 21:00, numai textul deciziei de sancţionare. Consiliul a decis şi emiterea a 28 de decizii de intrare în legalitate pentru nerespectarea condiţiilor de difuzare a publicităţii.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis sancţiuni, în 2025, în special, pentru nerespectarea următoarelor prevederi ale legislaţiei audiovizualului: asigurarea informării corecte şi a pluralismului - 82 sancţiuni; protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine - 53 de sancţiuni; incitarea la ură, manifestări rasiste, discriminare, xenofobie şi defăimare - nouă sancţiuni, încălcarea prevederilor privind publicitatea politică - cinci sancţiuni, campania electorală pentru alegerile prezidenţiale - nouă sancţiuni, pentru alegerile locale parţiale - 10 somaţii, nerespectarea regulilor de sponsorizare, publicitate, plasare de produse şi teleshopping în audiovizual - cinci sancţiuni, obligaţia de a informa publicul telespectator cu privire la existenţa numărului de telefon "Telverde" destinat victimelor violenţei domestice - trei sancţiuni, protecţia minorilor - şase sancţiuni şi publicitatea la jocuri de noroc - patru sancţiuni.

Pe parcursul anului trecut, CNA a adoptat 412 decizii privind ordinul de acţiune împotriva conţinutului ilegal încărcat pe platformele online foarte mari, respectiv YouTube - 31, Facebook - 167, Instagram - 21, TikTok - 180, X10, Thirds - 3.

Raportul aminteşte că, în data de 7 august 2025, a intrat în vigoare noul Cod de reglementare a conţinutului audiovizual adoptat de CNA, care reprezintă cea mai amplă actualizare legislativă din ultimul deceniu în domeniu, adaptată noilor realităţi tehnologice, sociale şi informaţionale.

Inspectorii audiovizuali din teritoriu au desfăşurat activităţi de promovare a educaţiei pentru media în comunităţile locale, în parteneriate cu instituţii ale statului şi cu organizaţii neguvernamentale în judeţele Gorj, Brăila, Galaţi şi Vaslui.

Conform raportului, în calitate de membru al organizaţiilor internaţionale (EPRA, EBMS, REFRAM), CNA şi-a respectat obligaţiile, asigurând expertiza naţională pentru temele specifice domeniului audiovizual. În mai 2025, în cadrul reuniunii anuale a Platformei Europene a Autorităţilor de Reglementare în Audiovizual (EPRA), care a avut loc la Chişinău, Valentin-Alexandru Jucan a fost reales vicepreşedinte al acestui for pentru un mandat de doi ani.

Raportul va fi transmis Parlamentului şi va fi postat pe site-ul CNA.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură10°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri