Trimisul special al AGERPRES, Irinela Vişan, transmite: Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a declarat, joi, în contextul preluării de către România a preşedinţiei Comunităţii Democraţiilor, că ţara noastră va promova participarea tinerilor în procesul de luare a deciziilor, precum şi implicarea activă a sectorului privat în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.
Ministrul român a susţinut o declaraţie de presă comună cu omologul polonez, Jacek Czaputowicz, la sediul ONU (New York), după reuniunea extraordinară a Comunităţii Democraţiilor, în cadrul căreia România a preluat în mod oficial preşedinţia acestui for pentru următorii doi ani. Mănescu a mulţumit predecesorului său pentru modul în care a gestionat acest mandat şi a declarat că România va prelua proiectele iniţiate de către Polonia.
"Pe parcursul preşedinţiei noastre ne vom axa pe două teme importante, esenţiale pentru democraţie, din punctul nostru de vedere. Primul este participarea tinerilor în procesul de luare a deciziilor - un element cheie pentru protejarea statului de drept şi a unor principii fundamentale, precum libertatea şi demnitatea umană. Cooperarea cu generaţia tânără este extrem de importantă. Al doilea obiectiv: în spiritul Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, vrem să promovăm implicarea activă a sectorului privat în atingerea obiectivelor de dezvoltare, care sunt fundamentale în construirea unei democraţii viabile", a spus ea.
Ministrul a menţionat că pe 25 şi 26 iunie 2020, Bucureştiul va organiza o reuniune ministerială menită să marcheze a 20-a aniversare a semnării Declaraţiei de la Varşovia.
"Democraţia este o muncă de echipă. Din acest motiv, trebuie să lucrăm împreună cu ţările din lumea întreagă. Nu doar cele vestice, dar şi cele din America Latină, cele din Caucaz, ţările membre ale Parteneriatului Estic, din Balcanii de Vest sau din Africa. Toate sunt importante în a consolida valori şi democraţii în lumea întreagă. Dorim să lucrăm îndeaproape cu societatea civilă şi să promovăm echilibrul de gen, considerând că este foarte important", a precizat Mănescu.
Jacek Czaputowicz s-a declarat convins că România va exercita o conducere fermă, promovând agenda democratică în mandatul său.
"Sunt convins că preşedinţia de doi ani a României va contribui la implementarea cu succes a planului strategic. Comunitatea Democraţiilor şi angajamentul său faţă de Declaraţia de la Varşovia sunt mai necesare astăzi decât oricând în trecut. Ne confruntăm cu provocări, precum: ineficienţa, corupţia, creşterea discrepanţelor economice şi sociale - lucruri care subminează fundaţia statelor democratice", a subliniat el.
Totodată, a reamintit că în timpul mandatului său, Varşovia a găzduit cea de-a 30-a sesiune a Consiliului guvernator al Comunităţii Democraţiilor, în cadrul căruia au fost abordate prioritar: rolul sectorului privat în implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă şi implicarea tinerilor în viaţa publică.
Comunitatea Democraţiilor este o structură inter-guvernamentală, de anvergură globală, care are ca obiective promovarea unor societăţi paşnice şi incluzive pentru o dezvoltare durabilă, accesul la justiţie pentru toţi şi crearea unor instituţii eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile.
România se numără printre cele 106 state membre ONU care au semnat Declaraţia de la Varşovia - documentul fondator al Comunităţii Democraţiilor.
Ramona Mănescu, după preluarea preşedinţiei Comunităţii Democraţiilor: Implicarea tinerilor în luarea deciziilor, obiectiv prioritar
Explorează subiectul
Articole Similare

219
Există riscul retragerii trupelor SUA din România? Ministrul Apărării explică situația și avertizează: 'Un zid anti-drone este o utopie'
219

1.121
ALERTĂ SURSE 800.000 de lei, prețul libertății lui Negoiță - DNA îl lasă să plece sub control judiciar pe cauțiune - Acesta risca arestarea dacă nu „livrează” suma stabilită de anchetatori
1.121

675
CTP desființează raportul SUA pe alegerile din România: Înșiruire de vorba goale. Nu dau doi bani pe Georgescu
675

1.915
Judecătorul CCR Dacian Dragoș explică de ce nu s-a luat o decizie pe legea pensiilor speciale: Efectiv este o lege dificilă
1.915

665
Cine este noul ambasador al Republicii Moldova în România. Preşedinta Maia Sandu a semnat decretul de numire / Diplomați numiți și în Ucraina, Franţa şi China
665

5.451
Judecătorul CCR Dragoș Damian rupe tăcerea și iese la atac: Ținta reală este președintele Nicușor Dan! Eu sunt victimă colaterală
5.451

1.536
VIDEO Reacția ministrului Apărării la măsura PSD pentru veteranii de război: 'Se face un concurs de frumuseţe cine propune mai mult' / Ce avertisment lansează
1.536

2.216
Robert Negoiță nu este doar pe lista neagră a DNA: Face parte din grupul ”rebelilor” cu datorii uriașe la ANAF
2.216

4.588
Ministrul Apărării s-a luat cu mâinile de cap și a sesizat de urgență DNA: Militari care erau angajați cu acte false, pensii crescute din pix
4.588

20
Vlad Gheorghe: Bolojan rezistă şi merge mai departe, este mai determinat ca niciodată
20

2.920
VIDEO Crin Antonescu a scos armamentul greu și îl mitraliază pe Ilie Bolojan: Ia măsuri aberante, suicidare! Este campionul haștagismului
2.920

1.250
Fostul ministru Răzvan Cuc, trimis în judecată pentru dare de mită
1.250

692
AEP și DGEP verifică urgent datele electorale, după identificarea unor neconcordanțe majore în evidențe
692
















Comentează