România este singura ţară care are la dispoziţie vaccinuri la liber iar dacă vrem ca lucrurile să se schimbe în materie de vaccinare trebuie să existe cât mai multe centre mobile, instituţiile să colaboreze între ele iar procesul să meargă în mediul rural, a declarat sâmbătă, la Constanţa, ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Aceasta a fost prezentă la inaugurarea unui centru mobil de vaccinare într-un autobuz etajat în Portul Tomis.
"Dacă vrem ca lucrurile să se schimbe în materie de vaccinare trebuie să existe cât mai multe astfel de centre mobile, instituţiile să colaboreze între ele, e important să meargă procesul vaccinării în mediul rural, să ne apropiem de persoanele vârstnice, care nu au posibilitatea, întotdeauna, să se deplaseze pentru vaccinare, şi în felul acesta să putem, ca ţară, undeva în luna august să ne apropiem de un procent de 50% populaţie imunizată. Suntem singura ţară care are la dispoziţie vaccinuri la liber iar lucrul acesta se desfăşoară fără niciun fel de problemă. De asemenea, suntem, ca ţară, în top european în privinţa posibilităţilor de vaccinare în funcţie de cei care aleg să se vaccineze(...)În mai puţin de 5 luni de la apariţia vaccinului România a avut o rată a vaccinării bună şi exemplară la nivelul Uniunii Europene", a afirmat ministrul citat.
Raluca Turcan a caracterizat procesul de vaccinare într-un autobuz supraetajat drept inedit, atrăgător, mobilizator şi eficient.
Potrivit ministrului, procesul de vaccinare trebuie să continue şi să fie din ce în ce mai intens în primul rând cu persoanele vaccinate cu prima doză.
"Am ales să vin astăzi la inaugurarea acestui centru mobil de vaccinare din Constanţa întrucât e important momentul din mai multe puncte de vedere: să dăm un semnal că procesul de vaccinare trebuie să continue şi să fie din ce în ce mai intens în primul rând cu persoanele vaccinate cu prima doză. În acelaşi timp, se apropie sezonul estival şi în Constanţa lucrul acesta poate să ajute nu doar judeţul ci şi întregul litoral. Să se desfăşoare acest sezon estival fără griji, fără probleme şi oamenii să simtă că revin la normalitate. Singura soluţie pentru a reveni la normalitate este vaccinarea", a subliniat şeful de la Muncă.
Turcan a menţionat că lucrurile merg bine în Constanţa, judeţul fiind în topul naţional în privinţa ratei de vaccinare dar şi în ceea ce priveşte colaborarea între instituţiile responsabile pentru procesul vaccinării.
"Suntem, ca ţară, în top european în privinţa posibilităţilor de vaccinare în funcţie de cei care aleg să se vaccineze. Aici avem de exemplu 34 de fluxuri de vaccinare în centrul celălalt cu toate cele 4 tipuri de vaccin. Le mulţumesc celor responsabili din Constanţa că s-au implicat aşa şi oamenii trebuie să privească cu încredere spre acest proces de vaccinare, care reprezintă singurul mijloc să revenim la normalitate", a precizat oficialul citat.
Aceasta consideră că, pentru ca procesul vaccinării să se deruleze bine şi în mediul rural, soluţia sunt caravanele mobile admiţând, însă, că sunt mici sincope la personalul care să se deplaseze în aceste caravene.
"Soluţia ca şi în zonele rurale să se accelereze vaccinarea sunt caravanele mobile. Vaccinuri sunt. Există mici sincope la personalul care să se deplaseze în aceste caravane. Lucrul acesta mi-a plăcut iarăşi în Constanţa că nu au avut astfel de probleme. În alte judeţe se mai simte lipsa medicilor specialişti însă dacă autorităţile îşi propun şi dacă pot să colaboreze bine atunci se rezolvă şi acest impediment", a mai spus Raluca Turcan.
Raluca Turcan: România este singura ţară care are la dispoziţie vaccinuri la liber
București
5°C
Articole Similare

519
Vrei să afli ora exactă a nașterii ca să-ți faci astrograma? Taxa introdusă de maternitățile din România
519

123
Președintele Argentinei, Javier Milei, a criticat dur Iranul și și-a reafirmat sprijinul față de Statele Unite și Israel
123

74
Ministrul britanic al sănătăţii: Regatul Unit se confruntă cu o epidemie de meningită "fără precedent"
74

3.757
Economia Europei se schimbă radical: Germania rămâne în urmă. Alte cinci țări vin tare din spate!
3.757

37
Institutul Inimii din Târgu Mureș va funcționa într-o clădire nouă
37

52
Ministerul Sănătății anunță creșterea bugetului pentru pacienții în stare gravă cu peste 35% în 2026
52

74
Argentina s-a retras oficial din Organizația Mondială a Sănătății
74

28
Licitația pentru modernizarea blocului operator al SCJU Arad va fi reluată
28

164
O 'cale secretă' în creier? Teoria care ar putea explica misterul conștiinței
164

119
Descoperire revoluționară: Sticlele de plastic, transformate în medicament pentru Parkinson. Cum a fost posibil
119

24
Laboratorul Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud, modernizat cu fonduri europene
24

64
Lupta împotriva HIV: Eswatini introduce lenacapavir pentru prevenirea infecțiilor
64

100
Inovație medicală: pansamentul inteligent care monitorizează și tratează rănile în timp real
100
















Comentează