Angajaţii din sistemul de asistenţă socială se vor testa pe banii lor dacă nu doresc să se vaccineze, fără să aibă contraindicaţii de la medicul de familie, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.
"Am propus, ca Minister al Muncii, ca personalul angajat din sistemul de asistenţă socială, public sau privat, să prezinte, dacă interacţionează cu beneficiari, o dovadă fie a vaccinării, fie a trecerii prin boală, fie o contraindicaţie de la medicul de familie. Dacă nu doresc să se vaccineze, fără să aibă contraindicaţii de la medicul de familie, atunci testarea se realizează pe banii angajaţilor. E o propunere pe care noi am făcut-o cu un singur raţionament, şi anume apărarea sănătăţii persoanelor care se află în situaţii dificile. Vorbim de copii, persoane cu dizabilităţi şi vârstnici. Mai mult decât atât, în sistemul de stat, statul plăteşte oameni ca persoanele acestea să fie sprijinite. Ar fi o lipsă de responsabilitate din partea noastră ca tocmai oameni care sunt plătiţi de stat să aibă grijă de sănătatea beneficiarilor să fie cei care îi pun pericol. Am primit comentarii de la Ministerul Justiţiei că ar fi nevoie de un proiect de lege şi atunci am transformat Ordonanţa de Urgenţă în proiect de lege şi aici avem nişte rigori de timp pe care trebuie să le respectăm: un număr de zile în transparenţă pentru ca, apoi, să fie adoptat de Guvern", a declarat Turcan.
Întrebată dacă susţine vaccinarea obligatorie, ministrul Muncii a spus că trebuie să existe responsabilitate atât personală, cât şi mai ales pentru cei din jur.
"Eu cred că oamenii trebuie să valorifice la maximum acest atu uriaş pe care îl avem, acela de acces gratuit, în orice moment, la vaccinare. Dacă nu facem lucrul acesta, nu punem în pericol doar viaţa celor care nu accesează vaccinarea, ci pur şi simplu viaţa tuturor celor din jur. Uitaţi-vă la mutaţiile pe care le-a suferit virusul, la amploarea valului 4 şi cred că fiecare om cu responsabilitate şi pentru propria persoană, dar mai ales pentru cei din jur ar trebui să acceseze vaccinarea", a subliniat ministrul de resort.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a avut, vineri, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), o întâlnire prin videoconferinţă cu directorii agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială pe tema Legii consumatorului vulnerabil.
Raluca Turcan o spune ferm: Angajaţii din asistenţă socială se vor testa pe banii lor, dacă nu doresc să se vaccineze
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

2.349
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
2.349

1.624
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.624

653
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
653

3.068
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.068

979
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
979

5.655
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
5.655

3.164
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
3.164

1.726
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.726

139
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
139

36
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
36

33
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
33

1.754
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.754

1.687
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.687
















Comentează