Europa nu va mai fi, pentru o perioadă, la fel ca înainte de pandemie, dar Europa unită este o realizare indiscutabilă, una pe care suntem obligaţi să o dăm spre păstrare copiilor noştri şi de care trebuie să fim mândri, afirmă vicepremierul Raluca Turcan, sâmbătă, de Ziua Europei.
'"Uniţi, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniştită şi care prezintă tot mai multe provocări", afirmau liderii europeni exact cu un an în urmă, în Declaraţia adoptată la Summitul de la Sibiu, găzduit de preşedintele României. Astăzi, întreaga Europă se confruntă cu o criză fără precedent, care a afectat atât viaţa şi sănătatea oamenilor, cât şi drepturile individuale, sociale şi economiile statelor. Da, Europa nu va mai fi, pentru o perioadă, la fel ca înainte de pandemie. Dar Europa unită este o realizare indiscutabilă, una pe care suntem obligaţi să o dăm spre păstrare copiilor noştri şi de care trebuie să fim mândri", a scris Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook.
Ea reaminteşte că, la 9 Mai, onorăm "nu doar construcţia europeană, ci intrarea şi păstrarea în viaţa noastră cotidiană a unor principii".
"Onorăm astăzi democraţia ca sistem asumat de ţările bătrânului continent, onorăm pacea asigurată prin respectarea unui cumul de valori, onorăm o viaţă la care acum 40 - 50 de ani puteam doar visa. De la "CIVIS ROMANUM SUM", de la "ICH BIN EIN BERLINER", nu există astăzi mesaj mai demn decât "SUNT EUROPEAN"! România este parte a acestui efort comun, iar angajamentul ei de solidaritate şi de asumare a parcursului european este astăzi fără echivoc. "Vom rămâne uniţi, la bine şi la greu", aşa cum afirmă Declaraţia de la Sibiu, sub semnătura tuturor liderilor europeni şi desigur, şi a preşedintelui României.
La mulţi ani, Europa!", este mesajul vicepremierului.
Raluca Turcan: Europa nu va mai fi la fel ca înainte de pandemie, dar Europa unită e o realizare indiscutabilă
Explorează subiectul
Articole Similare

1.182
Marcel Ciolacu intervine peste Nicușor Dan, în problema Consiliului de Pace: Aș fi decis din prima zi să mergem
1.182

1.225
Cine este vinovatul, în opinia fostului premier Orban, din cauza căruia nu a fost îmbunătățit ratingul de țară: Este neîncrederea în PSD
1.225

1.125
Marcel Ciolacu îl apără pe Constantin Toma: Nu e userist, e mai căpos. S-a ajuns la o linie roșie
1.125

1.892
Marcel Ciolacu: Cel mai bine, dacă se rupe guvernarea, e să mergem la anticipate
1.892

2.377
Ciolacu anunță singurul motiv pentru care PSD ar trebui să iasă de la guvernare. Avertismentul fostului premier: Se duce țara în cap
2.377

2.044
Marcel Ciolacu susține miniștrii PSD care boicotează reforma administrației: Suntem normali la cap? Am trecut prin recesiune și nu ne-am dat seama
2.044

1.997
Un lider liberal pune la punct PSD și pe Sorin Grindeanu: „Vorbesc despre responsabilitate, dar flirtează permanent cu populismul și chiar cu AUR”
1.997

1.630
Ministrul Agriculturii acuză că marfa Mercosur e plină de chimicale interzise în UE și modificată genetic: Noi vrem să testăm marfa!
1.630

4.407
Trei miniștri PSD resping reforma administrativă propusă de Bolojan: Florin Barbu anunță că nu votează nici bugetul pe 2026
4.407

5.182
„Ieșiți din securism!” – Mesaj dur al lui Sever Voinescu către președinte, premier și partid, despre „cel mai mare pericol pentru România”
5.182

1.694
Radu Miruță anunță ce a discutat cu Mark Rutte: Lumea se schimbă rapid!
1.694

2.185
Cîțu ia la țintă Guvernul, BNR și Fitch: „Soluțiile” implementate din vara lui 2025 nu doar că n-au ajutat, dar au înrăutățit vizibil situația economică
2.185

4.490
Consilierul lui Nicușor Dan îl face praf pe Călin Georgescu: Vorbește sistematic și dezarticulat. Dan spune ce gândește
4.490

















Comentează