Situația activelor deținute de gigantul rus Lukoil în România rămâne blocată, după ce autoritățile americane au decis să prelungească termenul-limită pentru aplicarea sancțiunilor. Măsura oferă un nou răgaz companiei pentru a-și vinde operațiunile internaționale, însă până la clarificarea situației, unele capacități importante, precum rafinăria Petrotel din Ploiești, nu pot fi repornite. Decizia vine într-un context geopolitic tensionat și menține incertitudinea asupra pieței energetice locale.
Trezoreria Statelor Unite ale Americii a anunțat o nouă prorogare a termenului-limită de aplicare a sancțiunilor SUA, în cazul în care gigantul petrolier rus nu își vinde activele la nivel global, inclusiv România, notează Mediafax.
Rafinăria Petrotel rămâne oprită
Astfel, până la 1 mai, rafinăria deținută de ruși în România, Petrotel, singura închisă în prezent din cele patru din țară, nu poate fi pusă înapoi în funcțiune.
Noul termen până la care Lukoil trebuie să își vândă activele globale, dacă nu vrea să suporte sancțiunile SUA este 1 mai, arată documentele publicate de Trezoreria americană. Decizia a fost luată luni după-amiază, înainte de expirarea termenului actual, 1 aprilie.
Termenele stabilite de SUA
Astfel, la 1 mai expiră nouă „păsuire” în cazul în care gigantul rus nu își vinde activele, iar data până la care sunt exceptate benzinăriile Lukoil de la aplicarea sancțiunilor din afara Rusiei este 29 aprilie.
Cum sunt aplicate sancțiunile
Potrivit specialiștilor în drept consultați de Mediafax, sancțiunile internaționale urmăresc blocarea fluxului de fonduri către Rusia, iar nu destabilizarea piețelor energetice și economice din restul lumii. Intenția este neechivocă și facil de observat, datorită faptului că a existat o continuitate neîntreruptă a permisiunilor încă de la momentul zero al sancționării PJSC Lukoil.
Astfel, încă din 22 octombrie 2025, derogarea prin licențe generale a fost imediată, fiind adoptate concomitent. Licențele noi au fost adoptate întotdeauna înainte de ieșirea din vigoare a celor curente, iar autoritățile au oferit constant explicații prin FAQ-uri pentru a clarifica regimul aplicabil, cadrul cuprins de licențe și exemple aplicate.
Negocieri pentru vânzarea activelor
Pe 25 februarie, înainte de expirarea termenului anterior, Lukoil a confirmat, într-o declarație pentru Mediafax, continuarea discuțiilor cu americanii de la Carlyle pentru vânzarea activelor sale globale.
„În prezent, sunt depuse toate eforturile necesare pentru finalizarea cu succes a procesului de vânzare a activelor grupului din Europa către Grupul Carlyle, într-un cadru transparent și conform tuturor standardelor de reglementare aplicabile.
Toate demersurile întreprinse au ca obiectiv protejarea valorii activelor, a participațiilor în proiectele strategice aflate în derulare și a locurilor de muncă, asigurând totodată continuitatea operațională și stabilitatea pe termen lung a activităților desfășurate. Acționăm responsabil pentru a garanta o tranziție ordonată, în beneficiul angajaților, partenerilor contractuali și al mediului economic în ansamblu”, au declarat oficialii Lukoil pentru sursa citată.
Statul român pregătește supravegherea activelor
De amintit că Executivul a adoptat, pe 12 februarie, hotărâre de Guvern care prevede implementarea măsurii supravegherii extinse – după ce a reglementat cadrul de aplicare și în cazul sancțiunilor internaționale – în cazul activelor deținute de Lukoil în România.
În calitate de supraveghetor al activității operatorilor nominalizați este propus să fie desemnat Ion – Bogdan Bugheanu, pentru care ministerul nu a furnizat alte detalii.
Companiile vizate în România
Cele patru entități controlate de Lukoil în România – identificate anterior de Mediafax – care ar urma să fie supravegheate de stat dacă nu se finalizează tranzacția cu americanii de la Carlyle sunt:
Lukoil România SRL
Petrotel-Lukoil S.A.
Lukoil Lubricants East Europe
Lukoil Overseas Atash B.V. Amsterdam Olanda.
Lukoil International GmbH controlează în România integral direct Lukoil Lubricants East Europe SRL, companie înregistrată în România, care se ocupă cu producția și distribuția de lubrifianți pentru diverse tipuri de vehicule și industrii.
Fabrica de producție de la Ploiești dispune de o capacitate de 40.000 de tone pe an și produce peste 300 de sortimente de lubrifianți, potrivit termene.ro. În 2024, compania avut un profit net de 1,19 milioane de lei, o cifră de afaceri de peste 133 de milioane lei și datorii de peste 75 de milioane de le și 73 de angajați.
Alte active importante
Celelalte active semnificative ale Lukoil în România – rafinăria Petrotel, peste 300 de benzinării, un trader de gaze, Sustainable Energy Supply North SRL,- sunt controlate prin divizia de trading Litasco a grupului, înregistrată în Elveția, iar aproape 78% din drepturile asupra unei concesiuni offshore de gaze naturale din Marea Neagră, Trident, în parteneriat cu Romgaz – prin subsidiara olandeză, Lukoil Overseas Atash BV.
LUKOIL ROMANIA SRL, înființată în 1998 și care are ca obiect principal de activitate comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule, a avut în 2024 o cifră de afaceri de 11,16 miliarde de lei, o pierdere de peste 145 de milioane de lei și 2023 de angajați. Compania are trei administratori, de naționalitate rusă, italiană și română.
PETROTEL LUKOIL SA, care operează rafinăria Petrotel Ploiești, a avut, în 2023, ultimul an în care s-a raportat bilanțul, o cifră de afaceri de 1,89 miliarde de lei și un profit de 62,8 milioane de lei și 542 de angajați. Compania are un administrator bulgar.
Sustainable Energy Supply North SRL a avut în 2024 o cifră de afaceri de 118.5 milioane de lei, nu a avut profit și are 6 angajați.




























Comentează