Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 ATP, a declarat că simte ''o motivaţie maximă de a începe bine'' competiţia pe echipe mixte United Cup, care debutează joi în Australia, şi speră să-şi recupereze senzaţiile pozitive pe teren şi să fie competitiv, transmite EFE, citat de Agerpres.
''Am motivaţia maximă să încerc să încep bine. Întotdeauna este important să încep bine pentru mine, pentru încredere. Ultimele luni nu au fost uşoare pentru mine. Principalul lucru acum este să-mi recuperez senzaţiile pozitive de pe teren, să fiu competitiv. Aşa sper. Sunt pregătit să reuşesc, dar vom vedea'', a declarat asul iberic.
United Cup, competiţie nouă pe echipe mixte, se desfăşoară între 29 decembrie şi 8 ianuarie cu participarea a 18 ţări în oraşele australiene Brisbane, Perth şi Sydney.
''Este mereu interesant la începutul sezonului. Pentru toată lumea este ceva nou, cu îndoieli despre cum vor merge lucrurile. Deşi nu ştiu câte sezoane am în circuitul ATP, începuturile sunt întotdeauna diferite'', a spus Nadal în conferinţa de presă dinaintea United Cup. În afară de Nadal, Spania mai contează pe Paula Badosa, Nuria Parrizas, Jessica Bouzas, Pablo Carreno, Albert Ramos şi David Vega.
Nadal va debuta pe 31 decembrie contra britanicului Cameron Norrie la Sydney. Jucătorul spaniol, în vârstă de 36 de ani, va trebui apoi să îl înfrunte pe 2 ianuarie pe australianul Alex de Minaur în Grupa D a United Cup, competiţie promovată de ATP şi WTA, care distribuie puncte pentru clasamentele aferente.
Nadal a câştigat ediţia din acest an a turneului Australian Open şi are 22 de titluri de Mare Şlem în palmares (record la masculin).
Rafael Nadal simte 'o motivaţie maximă de a începe bine' în competiţia pe echipe mixte United Cup
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

2
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
2

771
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
771

5
Atletico Madrid – Getafe 1-0
5

8
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
8

11
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
11

10
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
10

50
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
50

32
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
32

20
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
20

13
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
13

100
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
100

66
VIDEO Mirel Rădoi schimbă strategia și este pregătit să plătească toate amenzile
66

39
Eugen Neagoe: 'Va trebui să fim echipa mai inspirată pentru a câştiga cu Farul'
39
















Comentează