Radu Miruță, reacție după publicarea adeziunii sale la PSD din 2005: 'Nu mi-am exprimat niciodată consimțământul pentru a deveni membru al acestui partid'

Autor: Liana Ganea

Publicat: 03-03-2026 23:22

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a reacționat public pe Facebook după ce în spațiul media a apărut o „Fișă de Primire în Partid” semnată în 2005, document care ar atesta înscrierea sa în Partidul Social Democrat.

Potrivit documentului publicat de Gândul și citat de Mediafax, Miruță ar fi semnat adeziunea la 7 ianuarie 2005, pe vremea când era student la Electronică în București. Fișa poartă semnătura sa și un număr de înregistrare, semn că ar fi parcurs circuitul intern al organizației PSD Gorj. În document apare menționată recomandarea președintelui Consiliului Județean Gorj de la acea vreme, Ion Călinoiu.

Citește și FOTO A fost publicată adeziunea lui Radu Miruță la PSD/ Cei de la USR spuneau că este fake news, dar Miruță a semnat actele

În replică, ministrul susține că nu și-a exprimat niciodată acordul pentru a deveni membru PSD și că situația ar fi legată de o excursie studențească organizată prin administrația căminului.

„Zilele acestea sunt extrem de pline de discuții cu adevărat importante, dar din respect față de dumneavoastră răspund și unei chestiuni care mi se pare uluitoare. Văd că o publicație a făcut public un document din care ar rezulta că m-aș fi înscris în PSD acum 21 de ani”, a scris Miruță.

El confirmă autenticitatea datelor personale din document, dar contestă contextul politic al semnării: „Da, datele din document îmi aparțin. Da, respectivele date erau disponibile la căminul facultății. Da, acolo am semnat mai multe documente când am mers la mare cu PSD, organizați de administrația căminului ca șef de palier al căminului facultății, neavând niciunul dintre noi vreo treabă cu politica la acea vreme.”

Ministrul sugerează că datele studenților ar fi fost utilizate pentru creșterea numărului de membri ai partidului: „Dacă PSD, condus la acel moment de dl Ponta, a utilizat datele studenților pe care i-a plimbat la mare pentru a-și crește numărul de membri, atunci cred că domnul Ponta trebuie să explice cum și de ce s-a procedat astfel.”

Totodată, el respinge ideea unei implicări politice reale în acea perioadă: „Care ar fi fost logica să mă fi înscris și să nu activez absolut nimic? Nici înainte, nici după mersul cu gașca de la Electronică, gratis și studențește, un week-end la mare?!”

Miruță mai afirmă că momentul în care a decis să intre în politică a fost ulterior și asumat: „Când am decis să mă implic politic, am completat adeziune, am creat filiale, echipe și am ajuns parlamentar. Am spus în repetate rânduri, să faci politică ar trebui să fie ceva onorabil.”

În mesajul său, ministrul califică dezvăluirea drept un atac politic și critică tonul unor reacții publice: „Precizez fără echivoc: nu mi-am exprimat niciodată consimțământul pentru a deveni membru al acestui partid. (…) Oricâte mizerii aruncați în mine, nu mă deraiați de pe drumul pe care-l știu corect.”

Contextul reaprinde, fără doar și poate, discuțiile despre traseul politic al actualului ministru al Apărării și despre modul în care partidele gestionau, la mijlocul anilor 2000, procedurile de înscriere a tinerilor membri.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri