Radu Burnete somează PSD să nu îl mai atace pe Bolojan, dar cu perdea: Discuțiile să se poarte în coaliție

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 23-03-2026 14:57

Actualizat: 23-03-2026 15:10

Article thumbnail

Sursă foto: Administratia Prezidentiala

Consilierul prezidențial Radu Burnete somează PSD nu îl mai atace pe premierul Ilie Bolojan. Discuțiile din coaliție trebuie să se poarte la ședințe, nu prin atacuri publice, punctează Burnete, care subliniază și că România riscă o criză gravă dacă actualul guvern cade sau dacă au loc alegeri anticipate.

România și-a recâștigat cu greu încrederea la nivel european

"Orice întârziere a acestui buget are consecințe financiare pentru România. A fost greu pentru noi să ne recâștigăm stabilitatea la nivel european. Atât piețele europene cât și Comisia Europeană erau obișnuite că una spunem alta facem. Este foarte ușor să pierdem această încredere și mi-aș dori ca actuala coaliție să discute mai mult în guvern, decât prin mesaje publice. Nu e mandatul meu să fac astfel de declarații politice (n.r legat de demiterea lui Ilie Bolojan și continuarea coaliției). Eu cred că toți sunt oameni responsabili și înțeleg prin ce fel de criză poate să treacă România".

O criză politică poate costa mult România

"Fără să mă refer la un caz particular, vă spun că o criză politică în România va avea costuri foarte mari. Avem un deficit imens, ne împrumutăm la costuri foarte mari și finanțatorii sunt tot mai temători. Până nu reducem deficitul la 2 sau 3% din PIB vom rămâne cu pistolul la tâmplă", a mai spus consilierul.

Trei motive pentru schimbarea lui Bolojan, conform lui Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu, președintele PSD, a enumerat trei motive pentru care premierul Ilie Bolojan ar trebui înlocuit. Liderul social-democrat a vorbit și despre consultarea internă pe care PSD o organizează înainte de 20 aprilie, când membrii partidului vor decide dacă rămân sau nu în actuala coaliție.

Grindeanu a început „o listă lungă” când a fost întrebat despre motivele pentru care Bolojan ar trebui înlocuit.

Primul motiv invocat: planul de relansare economică prezentat de PSD în septembrie a fost adoptat abia după șase luni. „Au trebuit să treacă șase luni, să avem o perioadă de cinci luni consecutive de scădere economică în România", a spus Grindeanu.

Al doilea motiv: opacitatea legată de programul SAFE. PSD spune că nu știe cum sunt distribuiți 12 din cei 16 miliarde de euro. „Nu știm cât merge în industria națională, cât avem creștere economică, cât avem locuri noi de muncă", a declarat liderul PSD.

Al treilea motiv: criza energiei. Miniștrii PSD ies zilnic la presă și cer Guvernului o soluție urgentă, fără rezultat. „De vreo două sau trei săptămâni zilnic, ministrul Energiei, ministrul Agriculturii ies la presă", a spus Grindeanu.

La remarca unui jurnalist, potrivit căruia „e destul de lungă lista”, Grindeanu a spus: „Mă opresc".

Grindeanu a explicat că PSD organizează întâlniri regionale cu membrii de partid înainte de data de 20 aprilie. Scopul e evaluarea guvernării și a coaliției, urmată de o decizie clară privind direcția partidului. „Imediat după aceea vom acționa în concordanță cu ceea ce doresc membrii PSD", a spus Grindeanu.

Liderul PSD a stabilit și trei linii roșii. PSD nu va vota un guvern minoritar. Nu va face alianță cu AUR. Și nu va decide în locul PNL sau USR ce majorități formează.

„Dacă ceea ce hotărâm noi intră în contradicție cu ceea ce hotărăsc cei de la PNL, înseamnă că nu mai există viitor în această formă în coaliție. Simplu", a declarat Grindeanu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură11°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri