Putin, după vizita în China: Rusia nu este împotriva aderării Ucrainei la UE. În privința unui acord de pace, liderul rus spune că există lumină la capătul tunelului

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 03-09-2025 18:53

Article thumbnail

Sursă foto: journalofdemocracy.org

Rusia a fost întotdeauna împotriva aderării Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică, dar nu s-a îndoit niciodată de dreptul acesteia de a adera la Uniunea Europeană, a declarat președintele rus, Vladimir Putin, în timpul conferinței de presă susţinută la încheierea vizitei sale în China, potrivit Rador.

"Întotdeauna am fost împotriva faptului ca Ucraina să fie membră a acestui bloc nord-atlantic, dar nu am pus niciodată la îndoială dreptul acesteia de a se angaja în activități economice și comerciale așa cum dorește. Acest lucru este valabil și pentru aderarea la UE" - a explicat Vladimir Putin.

Cine este de vină pentru tragedia din Ucraina?

rusia ucraina

Rusia nu va permite niciodată o atitudine nepoliticoasă față de interesele sale, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpul conferinței de presă susţinută la încheierea vizitei sale în China, răspunzând la o întrebare a unui jurnalist despre cauzele și vinovaţii evenimentelor tragice din Ucraina.

"Cine este de vină pentru tragedia care se întâmplă? Cei care au adus-o în această situație, ignorând complet interesele Rusiei în sfera securității sale. Dacă cineva crede că este posibil să trateze poporul țării noastre cu o atitudine atât de nepoliticoasă, atunci ar trebui să știe că nu vom permite niciodată astfel de lucruri, când Rusia urmărește evenimentele care se petrec în jurul ei și nu reacționează în niciun fel. Astfel de lucruri, nu le vom permite niciodată" - a spus Vladimir Putin.

Președintele rus a subliniat că Occidentul colectiv încearcă în prezent să "se eschiveze de la responsabilitate" pentru conflictul ucrainean. El a reamintit că, în 2014, autoritățile niciunei țări europene, dintre cele care au semnat un acord cu președintele ucrainean Viktor Ianukovici înainte de lovitura de stat care a urmat la scurt timp, "nu au ridicat un deget" pentru a readuce situația pe făgaşul juridic, atunci când a avut loc această lovitură de stat "sângeroasă și crudă". Acest lucru, în opinia lui Putin, a servit drept catalizator pentru toate evenimentele ulterioare, inclusiv reunificarea Crimeii cu Rusia și acțiunile militare ale Kievului împotriva propriilor civili.

Ulterior, țările occidentale, în opinia lui Putin, "au deraiat" toate încercările Rusiei de a rezolva criza prin mijloace pașnice, refuzând public să îndeplinească acordurile de la Minsk.

Războiul din Ucraina ar putea fi încheiat printr-un acord, declară președintele rus

vladimir putin

Președintele Vladimir Putin a declarat miercuri că conflictul din Ucraina ar putea fi încheiat printr-un acord dacă prevalează bunul simț și că există lumină la capătul tunelului, dar a avertizat că, în caz contrar, atunci va trebui rezolvat pe cale militară.

Vladimir Putin l-a invitat pe Volodimir Zelenski la Moscova

putin zelenski

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a invitat pe Volodimir Zelenski să vină la Moscova dacă el este pregătit pentru întâlnire. "Am spus - da, acest lucru este posibil (întâlnirea cu Zelenski - nota TASS). Iar dacă Zelenski este pregătit, atunci să vină la Moscova" - a declarat președintele rus în timpul conferinței de presă susţinută la încheierea vizitei sale în China.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri