Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat luni poziţia "conflictuală" a Uniunii Europene cu privire la Rusia, în cadrul unei convorbiri telefonice cu preşedintele Consiliului European Charles Michel, cu câteva zile înainte de un summit al Celor 27, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Vladimir Putin a estimat că starea legăturilor Rusia-UE nu este satisfăcătoare din cauza poziţiei neconstructive şi uneori conflictuală a partenerilor" europeni, a precizat Kremlinul într-un comunicat.
Un summit european, în cadrul căruia ar urma să fie validate noi sancţiuni împotriva Moscovei, urmează să se desfăşoare joi şi vineri prin videoconferinţă.
"De partea rusă, voinţa de a restabili un format de cooperare depolitizat cu Uniunea Europeană (...) a fost subliniată", a mai precizat Kremlinul.
Cei doi lideri au discutat în special despre vaccinul rus Sputnik V împotriva COVID-19 şi despre folosirea sa potenţială în UE, despre războiul din Ucraina şi despre situaţia din Belarus, unde puterea a reprimat o amplă mişcare de protest, notează AFP, subiecte de dezacorduri profunde.
Putin denunţă 'poziţia conflictuală' a UE
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

416
Înarmarea României a intrat în linie dreapta: Victor Negrescu explică beneficiile Pieței Unice a Apărării din UE
416

734
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
734

1.174
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.174

111
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
111

2.994
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.994

3.325
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
3.325

54
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
54

149
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
149

197
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
197

17.924
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
17.924

140
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
140

8.392
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.392

215
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
215
















Comentează