Clubul de fotbal Paris Saint-Germain şi argentinianul Mauricio Pochettino au ajuns la un acord, după două săptămâni de negocieri, anunţă ziarul sportiv L'Equipe, conform căruia campioana en titre a Franţei îi va plăti compensaţii în valoare de 10 milioane de euro antrenorului sud-american pentru ruperea contractului, potrivit Agerpres.
Finalul acestor negocieri deschide calea instalării oficiale a tehnicianului francez Christophe Galtier la conducerea tehnică a lui PSG.
Acordul dintre Paris Saint-Germain şi Pochettino era valabil până în iunie 2023, iar cele două părţi au trebuit să ajungă la un compromis.
Responsabilii parizieni au făcut presiuni în negocieri pentru reducerea despăgubirilor stabilite pentru plecarea antrenorului, care la rândul său nu a văzut niciun motiv să facă o favoare clubului care i-a cerut să plece pe 10 iunie.
Potrivit L'Equipe, înţelegerea dintre cele două părţi a fost parafată joi, iar PSG a acceptat să achite 10 milioane de euro drept compensaţii lui Pochettino şi echipei sale tehnice, pentru acoperirea salariilor corespunzătoare sezonului 2022-2023.
Noul antrenor al lui PSG va fi Christophe Galtier, pentru aducerea căruia parizienii au acceptat, de asemenea, să plătească o sumă de câteva milioane euro drept compensaţii fostei echipe a acestuia, OGC Nice, cu care mai avea încă doi ani de contract.
PSG îi va plăti 10 milioane de euro antrenorului Mauricio Pochettino, pentru ruperea contractului, conform L'Equipe
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

13
Antrenorul lui Bayern Munchen speră la un lot complet înainte de lupta finală pentru titlu
13

39
Agenţii FBI vor fi antrenați de luptătorii UFC: 'Este o oportunitate formidabilă pentru ei'
39

13
Filip Jianu a fost învins în sferturile turneului challenger de la Kigali
13

85
VIDEO Momente amuzante la Indian Wells: Carlos Alcaraz s-a transformat într-o 'albină' pe teren
85

37
Sportivii iranieni cer CIO dizolvarea comitetului olimpic naţional din cauza discriminării sistematice
37

129
Iranul îi răspunde lui Donald Trump: 'Nimeni nu poate exclude echipa națională de la Cupa Mondială'
129

34
VIDEO Starul norvegian Johannes Klaebo, transportat la spital după o căzătură violentă la Cupa Mondială de schi fond
34

94
Carlos Alcaraz, Daniil Medvedev, Jannik Sinner și Alexander Zverev, în semifinalele Indian Wells. Elina Svitolina produce surpriza turneului
94

98
Surpriză! Roger Federer intră în clubul miliardarilor: ce loc ocupă în topul Forbes și ce avere are legenda tenisului mondial
98

283
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
283

100
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
100

71
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
71

146
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
146

















Comentează