Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat luni că social-democraţii au câştigat, la alegerile parţiale de duminică, mai multe primării decât toată coaliţia aflată la guvernare.
"Ne dorim ca votul pe moţiunea de cenzură de mâine (marţi - n.r.) să exprime realitatea la ceea ce s-a întâmplat ieri la alegerile locale. Am câştigat 17 primării din cele 35, 3 oraşe din 6 şi se reconfirmă că PSD a câştigat mai multe primării decât toată coaliţia aflată la guvernare. Mă întrebam dacă ştie cineva câte primării a câştigat USR PLUS sau ei sunt doar ocupaţi cu competiţia internă pentru viitorul congres din toamnă?", a spus Oprea, într-o conferinţă de presă după şedinţa Biroului Politic Naţional al PSD.
El a adăugat că "această realitate care este reprezentată de votul direct al cetăţenilor" trebuie să se vadă marţi la votul pentru moţiunea de cenzură, pentru că este vorba despre interesele cetăţenilor care cred că localităţile lor trebuie să arate mai bine "chiar şi cu bani pentru PNDL".
PSD, palmă grea pe fața coaliției de guvernare: 'Am câştigat 17 primării din cele 35, trei oraşe din șase'
Explorează subiectul
Articole Similare

4.757
România va fi paralizată: Primarii intră în grevă. Ilie Bolojan se duce la una dintre cele mai grele întâlniri ale mandatului
4.757

1.202
'PNL nu trebuie să se userizeze, dar nici să se pesedizeze': Ilie Bolojan dezvăluie discuții aprinse din interiorul PNL
1.202

853
Ilie Bolojan, lămuriri despre scrisoarea adresată Curţii Constituţionale
853

1.406
Avertisment de la vârful BNR: Fără independență față de Guvern, politica monetară ratează lupta cu inflația
1.406

2.224
Scandal în Parlament, între PNL şi USR, după ce legea privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române a fost retrasă - Pălărie: Retragerea, pentru reacţia mea fermă / Fenechiu: Indecenţă, lipsă de colegialitate
2.224

91
Ilie Bolojan: "Ciprian Ciucu are toată susținerea noastră pentru problemele Capitalei"
91

123
VIDEO Senatorul Clement Sava: “România s- a ales cu banane din tratatul Mercosur”
123

2.144
Bolojan pune frână ajutoarelor pentru pensionari cerute de PSD: astfel de inițiative „nu fac decât să tensioneze”
2.144

556
Bolojan lovește în UDMR: locuitorii din Covasna și Harghita nu ar fi nemulțumiți din cauza impozitelor mărite, ci din cauza unor mize politice legate de Ungaria
556

57
VIDEO Ce spune premierul Bolojan despre restricționarea accesului tinerilor la rețelele de socializare
57

2.811
VIDEO Ilie Bolojan îi răspunde șefei ÎCCJ după atacurile la adresa sa: 'Mi s-a părut de bun simț. Nu le-am cerut să dea o sentință sau alta'
2.811

2.100
VIDEO Ilie Bolojan strânge și mai tare cureaua: "Noi nu mai putem consuma decât ceea ce ne putem permite"
2.100

3.315
Bolojan taie banii primăriilor și le spune să se descurce - Amenințări cu reorganizarea administrativă
3.315

















Comentează