În timp ce scena politică se pregătește pentru o decizie importantă în interiorul PSD, cu potențial impact asupra stabilității guvernării, miza economică rămâne una critică. Ministrul Dragoș Pîslaru avertizează că reformele esențiale din PNRR nu pot fi amânate sau blocate de eventuale schimbări politice. Cele 14 măsuri considerate vitale pentru accesarea fondurilor europene trebuie adoptate într-un ritm susținut, indiferent de rezultatul consultării interne a PSD programată pe 20 aprilie.
Reformele PNRR, deasupra jocului politic
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis un mesaj ferm privind necesitatea continuării reformelor, chiar și în contextul unor posibile reconfigurări politice.
„Vreau să fiu foarte clar aici. Am spus-o și în ședința de guvern. Și cred că este un mesaj la responsabilitate politică. Indiferent de ce se întâmplă pe 20 aprilie, indiferent de opțiunea unui partid sau altui partid, ce vor să facă mai departe. Ceea ce eu am spus în guvern și am avut o înțelegere foarte mare, sprijinul prim-ministrului și o înțelegere din partea miniștrilor din toate partidele politice, este că aceste reforme, indiferent de ce se întâmplă cu forma guvernului sau cu alte decizii politice, trebuie să fie adoptate”, a declarat ministrul Dragoș Pîslaru, la finalul ședinței de guvern.
În acest context, oficialul a insistat asupra ideii că implementarea acestor măsuri nu trebuie condiționată de calcule politice sau de schimbări de majoritate, ci tratată ca o prioritate strategică pentru România, în condițiile în care întârzierile pot duce la pierderi financiare semnificative.
„Obiectiv național” pentru modernizarea României
Ministrul a subliniat că aceste reforme depășesc interesul unui singur partid și trebuie privite ca un angajament comun pentru dezvoltarea țării.
„Mesajul meu este unul foarte clar. Am vrut să facem această clasificare a reformelor-cheie încă din timp, ca să știm cu toții că acesta este obiectiv național. Și nu există ca vreo structură politică care ține la modernizarea teritoriilor, ține la parcursul superior al României și mai ales ține la nivelul de trai al românilor, care se va simți prin investițiile din PNRR, să nu prioritizeze aceste reforme”, a afirmat Pîslaru.
El a explicat, în esență, că discuțiile purtate în cadrul Guvernului, în prezența vicepremierilor și a miniștrilor, au indicat un consens privind continuarea implementării calendarului stabilit, fără ca eventualele evoluții politice din 20 aprilie să afecteze acest proces.
Totodată, ministrul și-a exprimat încrederea că apelul la responsabilitate va fi înțeles și a subliniat că, odată făcută publică lista celor 14 reforme esențiale, presiunea este ca întreaga societate să susțină realizarea lor.
Decizia PSD și impactul asupra guvernării
Declarațiile vin în contextul în care Partidul Social Democrat urmează să organizeze pe 20 aprilie o consultare internă pentru a decide dacă va continua să facă parte din actuala coaliție de guvernare cu Ilie Bolojan premier.
Rezultatul acestei consultări ar putea influența echilibrul politic, însă, potrivit ministrului, nu ar trebui să afecteze implementarea reformelor asumate prin PNRR.




























Comentează