Social-democraţii susţin că alegerile anticipate reprezintă "cea mai mare farsă electorală, prin care PNL încearcă să evite consecinţele anulării majorărilor de pensii şi salarii".
"Intenţia PNL de a declanşa alegeri anticipate înainte de data de 1 septembrie 2020 reprezintă cea mai mare farsă electorală pregătită de un partid politic după Revoluţia din 1989. Declaraţiile din ultima perioadă ale reprezentanţilor PNL indică faptul că scopul real al alegerilor anticipate este de a obţine votul cetăţenilor înainte de termenul la care Guvernul ar trebui să crească punctul de pensie şi salariile din învăţământ, conform legilor în vigoare, adoptate în guvernarea PSD", se arată într-un comunicat transmis joi AGERPRES de social-democraţi.
Conform PSD, "singurul motiv care explică insistenţa privind alegerile anticipate este că, în acest fel, PNL ar putea obţine un cec în alb din partea cetăţenilor, ce i-ar permite ulterior să anuleze majorările de pensii şi salarii, fără a suporta costul electoral al unei astfel de măsuri".
PSD: Intenţia PNL privind declanşarea anticipatelelor - cea mai mare farsă electorală
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

118
VIDEO 'Legat de mame, că au suferit...vă puteți imagina?'. Ilie Bolojan reacționează la atacurile lui Grindeanu pe buget
118

482
USR refuză amendamentele la buget și atacă PSD: „Se joacă cu chibriturile”
482

1.545
VIDEO Ilie Bolojan, reacție după interviul dat de mama sa: 'Nu știam, dar nu mă pot supăra pe ea' / Replică acidă la ironiile Olguței Vasilescu: 'Fiecare să ne vedem de lucrurile noastre'
1.545

2.155
VIDEO Ilie Bolojan face acuzații fără precedent: 'Am tolerat acțiuni care au dus la scumpirea intenționată a energiei în favoarea unor 'băieți deștepți''
2.155

1.642
VIDEO Ilie Bolojan dă vina pe PSD pentru concedierile de la Dacia: 'Dacă nu eliminăm această taxă de 1%, avem probleme serioase'
1.642

1.381
VIDEO Ilie Bolojan răspunde dur la acuzațiile lui Sorin Grindeanu din scrisoarea publică: 'Acest tip de minciună, că cei răi sunt cu bogații, nu are niciun fundament'
1.381

2.072
VIDEO Ilie Bolojan a dat soluția PSD-ului: 'Cei care propun amendamente pentru sume suplimentare vor propune și amendamente pentru reducerea unor cheltuieli în alte părți'
2.072

1.022
Pîslaru avertizează PSD: „Merită să dăm foc bugetului pentru un câștig electoral de moment?”
1.022

1.782
VIDEO Război politic înainte de votul pe buget. Sorin Grindeanu: 'Avem un buget de dreapta, făcut după chipul și asemănarea lui Ilie Bolojan / N-am intrat la guvernare pe post de ficus'
1.782

52
Referendumul constituțional din Kazahstan și importanța dialogului parlamentar în relația cu România
52

1.952
Asta e realitatea dintre PSD și PNL! Sorin Grindeanu: 'Aștept și mă rog și public de dl premier să aplice aceste măsuri'
1.952

2.835
O nouă criză financiară la orizont? Gheorghe Piperea avertizează asupra unui posibil 'scenariu Lehman Brothers' după pierderile uriașe din Dubai
2.835

94
Soós Zoltán: În aceste timpuri e foarte bine pentru Târgu Mureş să dea un exemplu de convieţuire în Ardeal
94
















Comentează