Aproximativ 15.000 de persoane potrivit autorităţilor au manifestat marţi seară la Bucureşti pentru a cere demisia prim-ministrului social democrat Victor Ponta şi a ministrului de interne Gabriel Oprea după incendiul ce a avut loc vineri într-un club de noapte şi a făcut 32 de morţi, în timp ce alte zeci de persoane sunt în spital în stare critică, notează agenţiile France Presse şi Reuters.
"Ponta demisia", "Oprea demisia", "Criminalii", "Corupţia ucide", au strigat manifestanţii adunaţi în Piaţa Victoriei, sediul guvernului din centrul capitalei, furioşi după unul dintre cele mai grave dezastre în capitală în ultimele decenii şi pentru modul în care autorităţile acordă permise şi inspectează localurile publice, notează Reuters.
Mulţimea, ieşită în stradă după apeluri pe reţelele sociale, s-a îndreptat apoi spre Ministerul de Interne, scandând "Demisia!", înainte de a continua drumul spre parlament.
Bucureştenii, dintre care mulţi tineri dar şi familii venite cu copiii lor, au cerut de asemenea plecarea primarului sectorului 4 al capitalei, unde este situat clubul de noapte Colectiv devastat de un incendiu ucigător în timpul unui concert hard rock.
"Acesta este în primul rând un gest de solidaritate cu victimele incendiului de la clubul Colectiv şi în al doilea rând un protest împotriva guvernului, contra primăriei sectorului patru, împotriva sistemului ce a făcut ca o astfel de tragedie să aibă loc", a declarat pentru AFP Viorel Anastasoaie, un manifestant în vârstă de treizeci de ani.
Responsabilii politici trebuie să înţeleagă că "interesul public este cel care contează în primul rând şi nu interesul personal", a adăugat el.
După tragedia ce a traumatizat ţara, şeful conservator al statului Klaus Iohannis a pledat pentru o schimbare fundamentală a societăţii româneşti, măcinată cronic de corupţie, aminteşte AFP.
Victor Ponta, acuzat de corupţie, este sub presiune de mai multe luni în timp ce şeful statului şi opoziţia i-au cerut în mod repetat demisia. Acuzat de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani în perioada când era avocat, el va trebui să se apere în faţa justiţiei. El îşi susţine nevinovăţia şi a asigurat în mod repetat că doreşte să rămână la conducerea guvernului până la sfârşitul mandatului său, în decembrie 2016, mai aminteşte France Presse.
Mai multe proteste sunt organizate prin intermediul social media pentru următoarele câteva zile, mai notează Reuters.AGERPRES
Protestele de la București în presa internațională: Mii de oameni în stradă cer demisia premierului
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

299
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
299

604
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
604

357
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
357

1.153
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
1.153

841
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
841

518
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
518

1.276
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.276

971
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
971

494
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
494

2.690
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.690

1.811
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
1.811

1.590
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
1.590

3.023
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.023
















Comentează