Câţiva zeci de membri ai Federaţiei SANITAS din România au participat vineri dimineaţă la o acţiune spontană de protest în faţa Guvernului, nemulţumiţi de faptul că Executivul nu acordă tuturor angajaţilor din Sănătate şi din Asistenţă Socială majorările salariale prevăzute de lege.
În timpul acţiunii de protest, preşedintele Federaţiei SANITAS, Leonard Bărăscu, a explicat, pentru AGERPRES, că în jur de 80.000 de angajaţi din sistemul sanitar şi din sistemul de asistenţă socială sunt afectaţi de neaplicarea unitară de către Guvern a prevederilor legii salarizării.
"E un protest spontan, la care ar fi putut participa sute de oameni. (...) Colegii mei sunt în Piaţa Victoriei deoarece sunt nemulţumiţi, pentru că zilele trecute s-a lucrat la o ordonanţă despre care (guvernanţii, n.r.) au zis că va repara o parte din problemele legii 153, adică neaplicarea unitară a acesteia exact pentru cei care muncesc cel mai mult şi care au salariile cele mai mici - muncitori, infirmiere, îngrijitoare, personal TESA. Ei au în continuare un rol important în acest joc al pandemiei. Acolo (în proiectul Guvernului, n.r.) se anunţă nişte creşteri de 100 de lei, de 112 lei, la unii 10 lei, un fel de pomană - plus că nu se revine la ceea ce scrie în legea 153. Şi credeam că vom avea un dialog social normal (cu acest Guvern, n.r.) un dialog social diferit faţă de cel făcut de domnul Cîţu şi de blocările salariale de anul trecut. Însă a apărut această ordonanţă, care ar trebui votată în această dimineaţă, în care salariile nu se aliniază la anul 2022, cum s-a scris acum 4-5 ani de zile, când s-a dat ordonanţa 153 privind salarizarea. Prin ordonanţa 226 anul 2021 a fost blocat complet şi atunci bănuiam că acum vine măcar cu ea la 2022, nu că ne-ar face o surpriză să dea toţi banii colegilor, care sunt în jur de 80.000, pentru că în aceeaşi situaţie sunt şi cei din Asistenţa Socială", a declarat Leonard Bărăscu.
Preşedintele Federaţiei SANITAS a solicitat Guvernului să reia dialogul social cu organizaţia sindicală.
"Nu a fost acordată tranşa din 2021 la aceste categorii - muncitori, infirmiere, îngrijitoare, personal TESA, o parte din biologi, urmând ca doza financiară din 2022 să vină undeva în anul 2022. În schimb au acordat o pomană de 100 de lei. Mi se pare un pic crud: au fost eroi, martiri, dar mor pe capete. Acest Guvern ar trebui măcar să repare şi să refacă dialogul social cu sindicaliştii. Dar nu, ei au venit cu nişte completări indecente, de prost-gust, şi atunci colegii mei au zis că dacă la ora 10.00 Guvernul vrea să voteze ordonanţa, la ora 9.00 vor fi cu pancarte în faţa Guvernului. Vor să atragă o dată în plus atenţia că nu mai merge cu atâtea lucruri proaste şi urâte. Deocamdată nu ne-au fost acordaţi banii din 2021, dar din măsurile de fiscalitate luate acum, ne e frică că nu vom lua nici majorările prevăzute pentru la anul. Mai este şi problema sporurilor, care se acordă şi se calculează la anul 2018. Deci dacă are un spor de 10% acesta nu e raportat la zi, ci e raportat la anul 2018", a menţionat Leonard Bărăscu.
Preşedintele Federaţiei SANITAS a precizat că nu este exclus ca organizaţia sindicală să decidă organizarea unui miting anti-guvernamental în ziua de Crăciun.
"Nu am declanşat această modalitate de protest, pentru că încă aşteptăm ca acest Guvern să se trezească. Deocamdată nu am organizat proteste pentru zilele următoare, dar dacă astăzi nu se modifică nimic, atunci nu ştiu dacă chiar în ziua de Crăciun o să facem o surpriză tuturor membrilor Guvernului, inclusiv domnului prim-ministru sau chiar domnului preşedinte, cu care o să încercăm marţi să avem o întâlnire", a încheiat Leonard Bărăscu.
Protest spontan în fața Guvernului! Angajații din sănătate, nemulţumiţi de nerespectarea legii salarizării
Articole Similare

699
Percheziții la un spital din Alba într-un dosar de corupție. Ancheta vizează modul de angajare a personalului - managerul și economista, vizați
699

3.742
Ministrul Sănătății vine cu detalii de la groaznicul accident în care au murit suporterii celor de la Paok Salonic
3.742

6.184
Dovada că între viață și moarte există o 'zonă gri': sindromul Lazăr a șocat de multe ori medicii și asistenții
6.184

492
Medicii dezvăluie numărul de băuturi alcoolice care cresc riscul de cancer
492

1.349
Premieră în medicină: A fost creat un virus artificial care ucide E. Coli rezistentă la antibiotice
1.349

2.137
Studiu îngrijorător: ce s-a aflat despre persoanele care se uită nonstop la seriale
2.137

359
Cercetătorii au descoperit efectul real al somnului de după-amiază. Rezultatele sunt neașteptate
359

109
Cazurile de lepră de la Cluj-Napoca: pacientele au primit tratament și s-au întors în țara natală
109

184
Doliu în medicina românească: S-a stins Nicolae Poiană, pionier al reproducerii asistate
184

141
Autoritățile cer prudență: Ce spune un medic despre riscul virusului Nipah în România
141

54
Centru de management al obezității, înființat la Institutul C.I. Parhon
54

3.293
Statul român a economisit o sumă uriașă după tăierea a milioane de zile de concediu medical fictiv. Ministrul Sănătății: 'Luau de la gura bolnavului din spital'
3.293

22
Dr. Simin Aysel Florescu: Spitalul este din nou plin de pacienți cu gripă, pe fondul vaccinării scăzute
22

















Comentează