Prosumatorii cu instalaţii de până la 200 kW vor fi compensaţi cantitativ până la 31 decembrie 2030, iar cei cu instalaţii între 200 şi 500 de kW vor vinde energia la preţul mediu din PZU, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), conform Agerpres.
Reprezentanţii ANRE spun că încurajează creşterea numărului de prosumatori prin noile reguli aprobate pentru comercializarea energiei electrice produse în centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 400 kW.
"În vederea asigurării cadrului de reglementare necesar implementării efective a mecanismelor de compensare cantitativă şi de regularizare financiară nou instituite pentru prosumatori, în şedinţa Comitetului de Reglementare ce a avut loc în data de 23.02.2022, a fost aprobată Metodologia de stabilire a regulilor de comercializare a energiei electrice produsă în centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 400 kW pe loc de consum aparţinând prosumatorilor prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 15/2022", se arată în comunicat.
Astfel, prosumatorii care deţin centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie cu puteri electrice instalate de cel mult 400 kW pe loc de consum şi care nu beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pot vinde prin mecanismele de compensare/regularizare prevăzute la art. 73, 1 alin. (3) sau (4) din Legea nr. 123/2012, după caz, energia electrică produsă din acestea şi livrată în reţelele electrice furnizorilor de energie electrică cu care aceştia, în calitate de consumatori finali, au încheiat/încheie contract de furnizare a energiei electrice.
Potrivit noilor reglementări, prosumatorii care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu putere instalată de cel mult 400 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică furnizorilor de energie electrică cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, conform reglementărilor ANRE.
La solicitarea prosumatorilor care produc energie electrică în unităţi de producere a energiei electrice cu o putere instalată de până în 200 kW pe loc de consum, furnizorii de energie electrică cu care au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice sunt obligaţi să realizeze în factura prosumatorilor o compensare cantitativă între energia electrică produsă şi livrată în reţea şi cea consumată şi să reporteze în facturile prosumatorilor diferenţa de energie electrică dintre cantitatea livrată şi cea consumată, în situaţia în care cantitatea de energie produsă şi livrată în reţea este mai mare decât cantitatea de energie electrică consumată, prosumatorii putând utiliza cantitatea de energie electrică reportată pe o perioadă de maximum 24 de luni de la data facturării.
La solicitarea prosumatorilor care produc energie electrică în unităţi de producere a energiei cu o putere instalată între 200 kW şi 400 kW pe loc de consum şi cu care au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, furnizorii de energie electrică sunt obligaţi să achiziţioneze energia electrică produsă şi livrată la un preţ egal cu preţul mediu ponderat înregistrat în Piaţa pentru Ziua Următoare în luna în care a fost produsă energia respectivă şi să realizeze în factura prosumatorilor regularizarea financiară între energia electrică livrată şi energia electrică consumată din reţea.
Compensarea cantitativă a prosumatorilor cu instalaţii cu o putere de până în 200 kW pe loc de consum, va fi acordată până la data de 31 decembrie 2030, în contextul măsurilor şi acţiunilor legate de atingerea angajamentelor privind ponderea energiei din surse regenerabile în 2030 precizate în Planul Naţional Energie şi Schimbări Climatice, conform unei metodologii ANRE, iar după această perioadă prosumatorii respectivi pot vinde energia electrică produsă în condiţiile prevăzute pentru prosumatorii cu capacităţi instalate între 200 kW şi 400 kW, pe loc de consum.
Operatorii de distribuţie asigură achiziţionarea, montarea, sigilarea, verificarea, citirea şi, dacă este cazul, înlocuirea grupurilor de măsurare a energiei electrice produse, amplasate în instalaţiile utilizatorilor, conform reglementărilor ANRE.
Metodologia vine în sprijinul clienţilor finali care au calitatea de prosumatori, în sensul că aceştia au asigurată energia electrică produsă pentru consum propriu, dar şi comercializarea energiei electrice excedentare produse din surse regenerabile şi livrată în reţeaua electrică, în condiţiile în care, ca urmare a producţiei reduse de energie electrică şi caracterului uşor impredictibil care nu în toate cazurile se suprapune cu consumul şi în lipsa unei reglementări în acest sens, aceştia ar întâmpina dificultăţi în comercializarea cantităţilor de energie electrică care exced consumul propriu al acestora, mai spun oficialii ANRE.
Prosumatorii cu instalaţii de până la 200 kW vor fi compensaţi cantitativ până la 31 decembrie 2030
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

109
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
109

8
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
8

14
Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii continuând să evalueze impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra creşterii economice globale
14

2.310
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
2.310

14
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
14

1.331
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.331

19
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
19

34
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
34

2.958
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.958

3.514
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
3.514

4.541
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
4.541

40
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
40

971
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
971
















Comentează