Propunere inedită: Vrei să-l sancționezi pe Vladimir Putin pentru invazia Ucrainei? Consumă mai puține gaze!

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 05-03-2022

Actualizat: 05-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Șeful Agenției Internaționale de Energie (AIE), Fatih Birol, susține că dacă europenii și-ar reduce temperatura în case cu un grad, pe durata sezonului rece, și-ar scădea considerabil dependența facă de gazul rusesc. În plus, fiecare consumator ar sancționa personal Rusia pentru invazia Ucrainei.

„Rusia își folosește rezervele de gaze ca pe o armă în plan economic și politic. E clar pentru toată lumea”, a precizat Fatih Birol, citat de The Guardian.

Iar până la acest moment, Rusiei nu i s-au impus sancțiuni dure în ceea ce privește comerțul cu energie, tocmai pentru că livrează circa 40% dintre gazele consumate în Europa.

În acest condiții, Fatih Birol susține că putem să ne reducem singuri dependența de gaze rusești, printr-o metodă simplă: să consumăm ceva mai puțin. Mai exact, spune Birol, dacă fiecare european și-ar scădea temperatura din casă cu un grad, cu ajutorul termostatului, Europa ar importa cu 10 miliarde de metri cubi pe an mai puțin din Rusia.

Google News
Comentează
București
Temperatură4°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri