În 2013, o companie japoneză de inginerie a venit cu o idee care a depășit granițele gândirii clasice: realizarea unui inel uriaș de panouri solare care să înconjoare Luna. Proiectul, numit sugestiv „Inelul Lunar”, propunea o abordare radicală a producției de energie.
Conceptul pornea de la un principiu aparent simplu, dar extrem de dificil de pus în practică: o structură circulară gigantică, amplasată în jurul Lunii, ar colecta permanent energia solară și ar trimite-o spre Pământ sub formă de electricitate, oferind o sursă aproape inepuizabilă de energie verde.
Inițiativa nu a fost gândită ca o simplă fantezie SF, ci ca o viziune tehnologică serioasă, menită să arate cum ideile îndrăznețe, susținute de știință și responsabilitate față de generațiile viitoare, pot deschide drumuri reale pentru rezolvarea crizelor energetice globale.
Viziunea japoneză prevedea o centură extinsă, ce ar înconjura Ecuatorul Lunii pe o lungime de aproximativ 10.000 de kilometri și o lățime de câteva sute de kilometri. Această structură masivă ar fi echipată cu panouri solare de ultimă generație, capabile să absoarbă constant energia solară.
Odată colectată și transformată, această energie ar urma să fie expediată către Pământ printr-un sistem avansat de microunde sau lasere, asigurând o aprovizionare continuă.
Detaliile proiectului
Propunerea din 2013 estima că Inelul Lunar ar putea transporta anual aproximativ 13.000 de terawați de energie de pe Lună pe Pământ.
Procesul de asamblare al acestei mega-structuri ar fi fost încredințat unor roboți operați de la distanță, eliminând necesitatea prezenței umane directe într-un mediu atât de ostil.
Panourile, odată instalate, ar funcționa neîntrerupt, beneficiind de lumina solară constantă, neîmpiedicată de atmosfera terestră sau de ciclul zi-noapte. Această sursă aproape inepuizabilă de energie curată ar schimba radical modul în care generăm și consumăm electricitate pe Pământ.
Materializarea Inelului Lunar ar avea consecințe transformatoare. Lumea ar putea elimina, sau cel puțin reduce semnificativ, dependența de combustibilii fosili, trecând la o rețea electrică alimentată de energia solară lunară.
Acest lucru ar diminua presiunea de a aloca spații extinse pe Pământ pentru parcuri solare, relocând practic o parte semnificativă a infrastructurii energetice în spațiu. Cu toate acestea, scara colosală a unui astfel de proiect implică o serie de dificultăți tehnice și logistice considerabile.
Construcția pe suprafața lunară este, prin definiție, complexă. Inginerii ar trebui să depășească provocări legate de dezvoltarea de roboți capabili să opereze autonom în condiții extreme, de selectarea materialelor rezistente la mediul selenar și de gestionarea prafului lunar abraziv.
Întrebări fundamentale privind sursele de energie necesare pentru operațiunile de pe Lună
Pe lângă aspectele pur tehnice, ar apărea întrebări fundamentale privind sursele de energie necesare pentru operațiunile de pe Lună, siguranța echipamentelor și a personalului implicat indirect, dar și, nu în ultimul rând, cadrele legale internaționale care reglementează activitățile pe Lună.
Costurile astronomice ale trimiterii tuturor componentelor și echipamentelor de pe Pământ pe Lună reprezintă, de asemenea, un obstacol major.
Conceptul japonez al Inelului Lunar propune astfel o regândire fundamentală a noțiunii de „energie verde”, mutând soluția crizei energetice de pe Pământ într-o sferă cosmică.
Această viziune ambițioasă sugerează că următorul mare salt al omenirii în materie de energie ar putea veni nu din adâncurile pământului sau de pe suprafața sa, ci direct din spațiul cosmic.
Comentează