Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind gestionarea deşeurilor nepericuloase compostabile potrivit Agerpres.
"Începând cu data de 1 ianuarie 2021, autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, trebuie să implementeze sistemul de colectare separată a deşeurilor biodegradabile, să extindă colectarea separată din uşă în uşă a biodeşeurilor în mediul urban, dublată de implementarea schemei 'plăteşte pentru cât arunci' şi să încurajeze compostarea individuală în gospodăriile din mediul rural. Este obligatorie colectarea separată a deşeurilor biodegradabile destinate compostării/digestiei anaerobe, inclusiv din uşa în uşă, sau prin aport voluntar", se arată în proiect.
Potrivit acestuia, criteriile de conformitate pentru deşeurile biodegradabile, aditivi şi agenţii auxiliari care urmează a fi supuşi compostării şi digestiei anaerobe sunt definite în normele tehnice emise prin ordin comun de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
"Tratarea biologică prin compostare/digestie anaerobă a deşeurilor biodegradabile este condiţionată de tipul deşeurilor şi modul de colectare a acestora. Astfel, sunt admise la compostare materialele şi/sau deşeurile care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii: au fost colectate separat, au certificat de conformitate pentru materiile prime care intră în procesul de compostare şi digestie anaerobă. (...) Persoanele fizice şi juridice care generează deşeuri biodegradabile au obligaţia să depună aceste deşeuri în spaţiile indicate sau să le predea operatorilor autorizaţi pentru colectarea lor", mai menţionează iniţiativa legislativă.
Aceasta a fost adoptată şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
Proiectul de lege privind gestionarea deşeurilor nepericuloase compostabile, adoptat de Camera Deputaților
Explorează subiectul
Articole Similare

38
Grindeanu l-a pus la punct pe deputatul Ungureanu: Nu vă mai dau cuvântul dacă veniţi în continuare îmbrăcat altcumva decât în sacou
38

710
Cum ar putea să scadă taxele locale? Sorin Grindeanu: 'A fost propunerea UDMR / Sunt lucruri acceptabile'
710

1.962
VIDEO Culisele blocajului financiar: Grindeanu descrie perioada în care statul n-a mai dat niciun ban pe proiecte
1.962

1.113
VIDEO Sorin Grindeanu îi dă un semnal lui Nicușor Dan și îi creionează profilul șefilor de servicii: PSD va decide dacă votează în Parlament
1.113

861
VIDEO Grindeanu compară relația cu soția și cea cu Ilie Bolojan: Nu suntem cu inimioare pe WhatsApp. Are o atitudine de tip „felcer”
861

800
VIDEO Sorin Grindeanu: 'Îi dau dreptate lui Nicușor Dan. TVA nu trebuia mărit'/ Cum ar fi salvat PSD țara daca era în locul premierului Bolojan
800

1.138
VIDEO Sorin Grindeanu susține că i-a tras frâna lui Ilie Bolojan: Inițial a vrut să taie salariile tuturor bugetarilor
1.138

1.821
VIDEO Sorin Grindeanu lansează o acuzație extrem de gravă la adresa lui Ilie Bolojan: A frânat marile proiecte ale României
1.821

59
AUR a declanșat procedura pentru organizarea unui referendum local
59

1.471
Grindeanu, după decizia CCR pe pensiile speciale: 'O decizie trebuia luată' / Ce spune despre intenția lui Bolojan de a extinde reforma: 'Am o problemă legată de militari'
1.471

1.710
Câți bani încasează partenera lui Ilie Bolojan. Venituri mai mari cu aproape 40% în ultimii ani
1.710

3.919
VIDEO Ministrul Apărării iese cu un mesaj special pentru militari, după ce Ilie Bolojan a declanșat toate alarmele în Armată
3.919

3.832
MAE reacționează după declarațiile controversate ale Oanei Țoiu de la Chatham House: 'O figură de stil'
3.832
















Comentează