Compania E.ON Energie România a finalizat 18 proiecte de iluminat inteligent cu tehnologie LED, în valoare totală de peste 1 milion de euro, pentru companii din sectoare variate ale economiei, în special pentru cele care deţin spaţii cu destinaţie industrială, logistică, depozitare sau birouri, conform unui comunicat al companiei.
Proiectele reprezintă soluţii personalizate, la cheie, şi au presupus instalarea în total a circa 11.000 de corpuri de iluminat bazate pe tehnologie LED, dar şi lucrări complexe de automatizare, care permit controlul şi monitorizarea sistemului de iluminat şi care aduc un plus de eficienţă energetică. E.ON a asigurat pentru partenerii săi auditul instalaţiei de iluminat, proiectarea soluţiei tehnice, achiziţionarea şi montarea echipamentelor, precum şi sprijin pentru finanţarea întregului proiect.
"Soluţiile de iluminat inteligent sunt o necesitate pentru companii în contextul actual, în care trebuie să reducem risipa de energie. Beneficiile implementării acestei soluţii de creştere a eficienţei energetice sunt semnificative. De exemplu, reducerea costurilor cu iluminatul poate depăşi 60%, ceea ce înseamnă economii de mii sau chiar zeci de mii de euro anual şi contribuie, în acelaşi timp, la îmbunătăţirea productivităţii şi la atingerea obiectivele de sustenabilitate", a declarat Cătălin Iordache, director general E.ON Energie România.
Un exemplu este parteneriatul dintre E.ON şi producătorul de carne de pasăre Avi-Top din Războieni, judeţul Iaşi, parte a grupului Kosarom, pentru reabilitarea sistemului de iluminat la Ferma Miroslava. Număr corpurilor instalate a fost de 2.292 în 27 de hale. Pentru Sermis Electronic, furnizor de servicii şi soluţii software pentru sisteme IT & C în România, E.ON a înlocuit 927 de corpuri de iluminat în spaţiile de producţie aparţinând companiei.
Proiectul implementat la fabrica AGIL, situată în Timişoara, firmă cunoscută pentru activitatea sa în domeniul producţiei de mezeluri, a însemnat montarea a 615 corpuri de iluminat în spaţiile de producţie, precum şi în cele de birouri şi a condus la o calitate îmbunătăţită a iluminatului interior şi confort crescut pentru angajaţii firmei.
Totodată, pentru Rud Florian Rieger din Sibiu, membră a Grupul internaţional RUD, furnizor soluţii inovative cu sisteme de lanţ şi componente pentru diferite domenii de aplicaţii, au fost înlocuite 1.074 de corpuri de iluminat în hale de producţie.
În fiecare din aceste cazuri economia cu iluminatul a fost de între 50% şi 60% din consumul sistemelor înlocuite, încă din prima zi după implementare.
Un avantaj important al soluţiei E.ON este performanţa energetică ridicată pe care o aduce şi care se datorează personalizării soluţiei tehnice şi fiabilităţii echipamentelor alese. Printre beneficiile corpurilor de iluminat cu tehnologie LED se numără şi fiabilitatea acestora, îmbunătăţirea calităţii luminii în spaţiul de lucru şi confortul sporit, precum şi impactul redus asupra mediului.
Expertiza E.ON în soluţii de iluminat eficient nu se limitează la cele destinate companiilor, soluţiile pentru iluminatul stradal pe tehnologie LED fiind în portofoliul companiei din anul 2017. Pe acest segment, compania a încheiat parteneriate pentru modernizarea sistemelor de iluminat în 27 de localităţi, din diferite zone ale ţării.
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,2 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 15 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,3 miliarde de euro.
Proiecte de iluminat inteligent de peste 1 milion de euro, finalizate de E.ON
Explorează subiectul
Articole Similare

18
O capacitate de stocare a energiei de 200 de megawați putere a fost pusă în funcțiune
18

97
În casele românilor domnește frigul. Peste 10% nu își pot permite financiar să încălzească locuințele
97

36
Mercedes-Benz face pasul spre viitor: O specialistă în inteligență artificială, numită în Consiliul de Supraveghere
36

1.787
România va produce blindate la standarde NATO. Industria românească de apărare se modernizează
1.787

1.673
Termenul estimat pentru circulația pe Autostrada Transilvania până aproape de granița cu Ungaria
1.673

69
IMM România își pregătește rolul european: Planuri pentru un eveniment major dedicat extinderii UE
69

47
Vânzările globale de vehicule electrice au încetinit în noiembrie, marcând cel mai slab ritm din februarie 2024
47

3.673
Care este termenul până la care se va reține contribuția de 10% la sănătate (CASS) din pensiile românilor
3.673

30
Energia regenerabilă a furnizat aproape jumătate din electricitatea UE în trimestrul trei din 2025
30

20
BVB a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
20

103
Bogdan Ivan: Cea mai mare capacitate de stocare a energiei în baterii din România a fost pusă în funcțiune
103

45
Comisia Europeană confirmă: Bulgaria intră în zona euro în 2026, indiferent de situația politică
45

1.215
Piața imobiliară, în picaj: numărul tranzacțiilor a scăzut dramatic. Ultimele date ANCPI
1.215





















Comentează