Cel mai mare hotel din lume – care se va lăuda cu colosalul total de 10.000 de camere – ar putea fi inaugurat anul viitor la Mecca. Abraj Kudai, care se construieşte la un kilometru şi jumătate sud de cea mai mare moschee de pe planetă, Masjid al-Haram, este proiectată sub forma unei „fortăreţe tradiţionale din deşert”. Hotelul va avea camere de lux pentru pelerinii bogaţi, o aripă pentru familia regală saudită, mall-uri de shopping, 70 de restaurante şi o sală de bal generoasă. În plus, clădirea va fi prevăzută cu 12 turnuri, din care 10 cu apartamente de patru stele, iar restul de două, destinate oaspeţilor de cinci stele. Cele mai mari turnuri vor avea 45 de etaje, iar cel mai mic se va opri la 30 de niveluri. Vor exista cel puţin patru platforme pentru aterizarea elicopterelor. Costul lucrărilor de construcţie se va ridica la 2,7 miliarde de lire sterline. Să mai adăugăm că, în fiecare an, pentru pelerinajul de Hajj la Mecca vin două milioane de pelerini, iar pe tot parcursul unui an, cetatea sfântă a Islamului primeşte 20 de milioane de vizitatori, anunţă rador.
Proiect fabulos la Mecca: Se va ridica cel mai mare hotel din lume
București
10°C
Articole Similare

174
Mobilizare majoră: mii de militari americani de elită, trimiși spre Orientul Mijlociu (surse)
174

235
VIDEO Bolojan: România ar putea trimite militari în Golful Persic, dar doar după încetarea luptelor
235

23
Curtea Supremă l-a autorizat pe Jair Bolsonaro să îşi execute temporar pedeapsa cu închisoarea la domiciliu
23

2.667
Prințul moștenitor saudit aplică tactica „pământului pârjolit” și devine jucător în războiul SUA+Israel vs. Iran: mesaj pentru Trump (NYT)
2.667

540
NASA schimbă planurile - Bază de 20 de miliarde de dolari pe Lună
540

4.303
VIDEO Iranul lovește Israelul cu bombe cu fragmentație
4.303

1.605
Criza gazelor ia amploare - Clauza invocată de Qatar
1.605

2.635
Artistul Nicolae Botgros a demisionat din Parlamentul Republicii Moldova: Motivul pentru care a luat această decizie
2.635

3.173
Cum va fi adusă în România Lumina Sfântă de la Ierusalim, în plin război cu Iranul. Ambasada Israelului vine cu precizări
3.173

2.736
Efectele crizei combustibililor: O mare companie aeriană anunță majorarea prețurilor biletelor și anularea unor zboruri
2.736

59
Proteste la Praga - Premierul Babis neagă că legea privind transparenţa finanţării ONG-urilor ar fi de inspiraţie rusească
59

56
Guvernul chilian de extremă-dreapta retrage sprijinul pentru candidatura fostei preşedinte Michelle Bachelet la funcţia supremă a ONU
56

3.216
VIDEO Atac rar asupra Ucrainei - Victime raportate în urma atacului asupra orașului Lviv
3.216
















Comentează