Rompetrol Rafinare a afişat un profit operaţional în scădere cu 50% după primele trei luni din acest an, la 17,163 milioane de dolari, de la 34,6 milioane de dolari în perioada similară a anului trecut, pe fondul evoluţiilor din pieţele internaţionale potrivit Agerpres.
"Independent de activitatea operaţională, rezultatele financiare din T1 au fost afectate de condiţiile din piaţa internaţională. EBITDA şi rezultatul net au fost influenţate negativ de volatilitatea ridicată din mediul de piaţă, care a dus la o presiune importantă asupra marjelor brute de rafinare (35,1 USD/t în T1 din 2019, comparativ cu 44,5 USD/t în T1 din 2018), alături de presiunea preţurilor pieţei de gaze naturale şi energie electrică, crescând în mod semnificativ de la nivelurile din 2018. Astfel, rezultatul operaţional (EBITDA), afectat de elementele enumerate mai sus, a înregistrat o scădere de aproximativ 50% în T1 2010 - peste 17 milioane USD", se precizează într-un comunicat al grupului remis marţi AGERPRES.
După primele 3 luni din 2019, compania a raportat pierderi nete de 14 milioane de lei, faţă de 3,779 milioane de lei în perioada ianuarie - martie 2018.
La rafinăria Petromidia au fost procesate peste 1,5 milioane de tone de materii prime, un nivel asemănător celui din primul trimestru al anului trecut. În acest an, Rompetrol Rafinare şi-a propus să depăşească pragul de 6 milioane de tone de materii prime procesate, fapt ce ar reprezenta un nou record istoric, se precizează în comunicat.
Rafinăria Vega (unitate de procesare care funcţionează de 114 ani şi singurul producător intern de bitum şi hexan) a înregistrat, în primele trei luni ale anului, un volum de 79 kt de materii prime procesate, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu aproximativ 3%. Totodată, gradul de utilizare a capacităţii de rafinare a ajuns la 95,77%, în creştere cu 2,83% faţă de perioada similară a anului trecut, mare parte datorită creşterii cererii de bitum.
La nivel de grup, cifra de afaceri brută consolidată consemnată în T1 a depăşit 1,13 miliarde dolari, într-o uşoară scădere faţă de nivelul atins în T1 2018 (1,2 miliarde dolari).
Potrivit companiei, rata inflaţiei din România, în creştere cu peste 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar şi fluctuaţia monedelor de importanţă la nivel global (deprecierea leului în raport cu dolarul american cu aproximativ 4% comparativ cu paritatea din decembrie 2018) au dus la un context economic care afectează rezultatul financiar general.
"Rezultatele financiare sunt determinate 100% de factori pe care nu îi putem controla, dar suntem ferm convinşi că până la finalul anului vom vedea îmbunătăţiri pe piaţa internaţională. Am intrat în al 12-lea an de operare în România şi, cu siguranţă, experienţa acumulată din 2007 şi până în prezent ne va ajuta să consemnăm rezultate foarte bune până la finalul anului", a declarat Yedil Utekov, director general al Rompetrol Rafinare.
Pe segmentul de petrochimie, care cuprinde activitatea de petrochimie din societatea Rompetrol Rafinare şi activitatea societăţii Rompetrol Petrochemicals SRL, producţia totală de polimeri din T1 2019 a fost de 29 kt, în scădere cu 32% faţă de T1 2018, când s-au produs 43 kt, o scădere controlată cauzată de presiunea marjelor de piaţă aflate la cel mai redus nivel înregistrat în ultimul deceniu. Vânzările au fost menţinute, însă, la un nivel similar cu cel din T1 2018, păstrându-se cota de piaţă prin vânzări din stocurile existente, precizează sursa citată.
Pe segmentul de distribuţie, care include rezultatele subsidiarelor Rompetrol Downstream, Rom Oil, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas, cifra de afaceri brută consolidată a depăşit 654 de milioane dolari în primul trimestru din 2019, în creştere cu 9% comparativ cu perioada similară din anul trecut. Vânzările în retail au înregistrat, de asemenea, creşteri de 9% la carburanţi retail, respectiv 19% la carburaţi en-gros.
La finalul lunii martie, segmentul de distribuţie al Rompetrol Downstream cuprindea 926 de puncte de comercializare (staţii proprii, staţii partner şi staţii mobile).
Pentru 2019, la nivelul Rompetrol Rafinare a fost aprobat un buget de investiţii de peste 63 de milioane dolari, din care peste 50 de milioane dolari vor fi folosiţi pentru lucrări de îmbunătăţire, mentenanţă şi conformare la principalele instalaţii din Petromidia.
Rompetrol Rafinare a plătit la bugetul de stat peste 319 milioane dolari în primul trimestru al anului 2019. Principalii acţionari ai companiei sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi statul român prin Ministerul Energiei (44,7%)
Profitul Rompetrol rafinare în cădere liberă - Scădere de 50% în primul trimestru
Explorează subiectul
Articole Similare

30
Piața patiseriilor în 2024: un lider detașat și doi urmăritori cu creșteri constante
30

20
Investiţiile în economia naţională, în creștere în primele nouă luni ale anului 2025 (INS)
20

27
Salariul mediu net a crescut la nivel naţional, în octombrie (INS)
27

1.325
Final de an de coșmar pentru România: Prețurile efectiv au bubuit, iar inflația se menține la cote înalte
1.325

2.130
Sancțiunile schimbă regulile jocului: Lukoil negociază o tranzacție fără bani cu o bancă din SUA - acordul ar putea necesita aprobarea lui Vladimir Putin
2.130

105
Acţiunile Oracle s-au prăbuşit joi cu până la 15%, trăgând în jos şi giganţii Nvidia, AMD şi CoreWeave
105

90
Marile companii tehnologice au anunţat investiţii de peste 50 de miliarde de dolari în India, în mai puţin de 24 de ore
90

2.718
Europa recurge la o măsură de urgență pentru administrarea activelor rusești înghețate. Ungaria nu se mai poate opune
2.718

2.756
Jucător internațional cu peste un secol de activitate pleacă din România
2.756

552
Lukoil, tot mai aproape de oferta băncii americane Xtellus: trezoreria SUA îi mai dă termen de gândire până pe 17 ianuarie
552

1.121
Metoda prin care românii sunt păcăliți de AI să plătească mai mult atunci când cumpără pe internet
1.121

667
Topul celor mai doriți candidați pe piața locurilor de muncă din România în prezent
667

361
Semnal de alarmă pentru Guvern! Fermierii cer amânarea taxei pe carbon la îngrășăminte – risc de scumpiri masive și penurie în 2026
361





















Comentează