Producătorii români care vând în centrele comerciale şi în supermarketurile din incinta acestora au înregistrat o diminuare a vânzărilor cu 50% din cauza scăderii numărului de cumpărători, susţin reprezentanţii Asociaţiei Forţa Fermierilor, într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.
Astfel, Asociaţia Forţa Fermierilor, în numele producătorilor agroalimentari din România, solicită Guvernului să oprească discriminarea la care sunt supuşi cei care livrează hrană românească în supermarketuri, prin adoptarea unei politici unitare privind accesul consumatorilor în retail, în condiţiile pandemiei de COVID-19.
"În prezent, apreciem că se aplică în prezent un dublu standard în ce priveşte condiţiile de acces ale consumatorilor: în cazul supermarketurilor din cadrul marilor centre comerciale de tip mall este obligatoriu pentru consumatori să prezinte certificatul verde, iar în cazul supermarketurilor unde accesul este direct nu există această obligativitate", se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii asociaţiei susţin că, în cursul ultimelor luni, au primit numeroase sesizări din partea producătorilor agroalimentari care vând hrană românească în supermarketurile din mall-uri că vânzările lor s-au prăbuşit, în unele cazuri cu 50%, din cauza scăderii numărului de cumpărători.
"Pe baza informaţiilor obţinute de la membrii Asociaţiei Forţa Fermierilor, apreciem că majoritatea produselor alimentare româneşti din supermarketuri se vând prin retailul din centrele comerciale, în cazul magazinelor de sine stătătoare, această pondere este mult mai mică", se mai precizează în comunicat.
Reprezentanţii asociaţiei susţin că "prin aplicarea acestei discriminări la adresa consumatorilor privind modul de acces în magazinele care vând produse alimentare, producătorii români sunt afectaţi dramatic, în schimb consumul de produse din import şi din comerţ intracomunitar nu este influenţat semnificativ".
"Cine are interesul să pună pe butuci sectorul agroalimentar autohton, atât de afectat în ultimii ani de multiple crize? Producătorul român luptă cu creşterea preţurilor la îngrăşăminte, la energie electrică, la carburanţi, suferă când de secetă când de inundaţii, se chinuie să aducă pe masa consumatorului român produse de calitate, sănătoase, gustoase şi la un preţ rezonabil, şi iată, este lovit, încă o dată, de o discriminare pentru care nu am primit, până acum, o explicaţie rezonabilă", menţionează Asociaţia Forţa Fermierilor.
Conform sursei citate, produsele agroalimentare româneşti sunt "într-o concurenţă acerbă, de multe ori neloială, chiar în propria ţară, cu produse din comerţ intracomunitar şi din import, provenind din ţări care îi subvenţionează masiv, transparent sau mascat, pe proprii producători agroalimentari".
"Anul 2021 va înregistra, din păcate, un record trist al deficitului balanţei comerciale cu produse agroalimentare: în jur de 2,5 miliarde de euro. Repetăm, cine doreşte să pună pe butuci agricultura naţională şi industria alimentară autohtonă? Asociaţia Forţa Fermierilor este alături de autorităţi în lupta pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19, comunică activ membrilor toate deciziile luate de Guvern în acest sens, înţelegem că sunt necesare restricţii pentru a reveni la o viaţă normală. Ce nu înţelegem este existenţa unor discriminări în cadrul aceleaşi categorii de retail, discriminare care îi afectează grav pe producătorii români de produse agroalimentare, în condiţiile în care grosul vânzărilor lor merge în zona de retail din mall-uri. Vrem doar ca producătorii români să poată să se 'întâlnească', la raft, cu consumatorii români, pe picior de egalitate cu importurile şi comerţul intracomunitar. Să fie o practică unitară, atât solicităm, în numele celor care produc hrană românească!", se mai precizează în comunicat.
În opinia reprezentanţilor Asociaţiei Forţa Fermierilor, marile reţele de supermarketuri mai au încă mult de făcut pentru promovarea produselor alimentare româneşti.
"Nu suntem decât la jumătatea drumului, este nevoie de acces mult mai mare al producătorilor români în retail şi aici este responsabilitatea celor care conduc aceste reţele comerciale să nu mai pună piedici produselor alimentare autohtone, de cele mai multe ori artificiale. Vrem să vedem mai multe legume, fructe, carne şi preparate din carne, lactate, conserve din producţia internă pe rafturile supermarketurilor. Dar în condiţii de deplină bună-credinţă, nu putem să nu observăm progresele care s-au făcut în ultimii ani din acest punct de vedere. Progrese care pot fi anulate de o discriminare care nu are nicio legătură cu lupta cu efectele pandemiei de COVID-19. Este de datoria Guvernului să rezolve această anomalie şi ajute sectorul agroalimentar naţional, de care depinde securitatea alimentară a României!", susţin reprezentanţii asociaţiei.
Producătorii români care vând în centrele comerciale şi în supermarketuri au înregistrat o scădere a vânzărilor de 50%
Explorează subiectul
Articole Similare

12
Cum au început bursele europene noua săptămână
12

2.773
România intră într-o nouă etapă economică? Semnalul lui Alexandru Nazare înainte de bugetul pe 2026
2.773

1.817
Boom al ipotecilor în România: peste 92.000 de credite într-un an. Harta județelor cu cele mai multe împrumuturi
1.817

3.406
În România se construiește 'drumul de fier' care va aduce viteze de neconceput pentru țara noastră: Va avea aproape 800 de kilometri
3.406

57
Aquila investește peste 5 milioane de euro într-un depozit automatizat cu Inteligență Artificială la Dragomirești
57

1.213
Aurul depășește 5.000 de dolari pentru prima dată în istorie, contribuind la o creștere istorică
1.213

124
Prețul pâinii explodează: românii își calculează fiecare felie
124

167
Petrolul venezuelean începe să curgă spre SUA
167

92
Şeful Airbus avertizează asupra unor noi riscuri geopolitice după ”daune comerciale semnificative”
92

160
Ce măsuri promite premierul Japoniei, după aprecierea bruscă a yenului
160

5.818
AEI laudă prețurile mari de la gaze și anunță că au salvat România de la colaps în frig: Asa e o piața corectă
5.818

290
Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei
290

3.065
Bolojan, acuzat de fostul ministru al Finanțelor: A ratat regula-cheie a UE, nu ținta de deficit / A pus România pe traiectorie de sancțiuni UE
3.065

















Comentează