Din sălile de clasă şi până pe Instagram, producătorii elveţieni de ceasuri încearcă diferite modalităţi prin care să îi cucerească pe adolescenţi, în ideea de a a-şi asigura supravieţuirea într-un viitor incert, transmite Bloomberg preluat de agerpres.
Când avea doar 15 ani, Justine Guiblain a conceput un ceas pentru Corum, unul din producătorii elveţieni de ceasuri. "În viitor voi cumpăra un ceas elveţian dacă voi putea" declară Justine Guiblain, în vârstă de 16 ani, care recunoaşte că nu ştia prea multe lucruri despre ceasurile mecanice înainte de a câştiga un concurs dedicat elevilor de clasa a 10 şi a 11 organizat la College Numa-Droz, o şcoală din La Chaux-de-Fonds, din apropiere de graniţa Elveţiei cu Franţa. Tocmai această schimbare de atitudine este ceea ce urmăresc producătorii elveţieni de ceasuri după doi ani de scădere a exporturilor.
Pe lângă programul celor de la Corum, rivalul Hublot sponsorizează patru şcoli private în încercarea de a ajunge la adolescenţii ai căror părinţi plătesc anual taxe de şcolarizare în valoare de 30.000 de franci. Ceasurile concepute de Hublot, care în medie costă aproximativ jumătate din taxele anuale de şcolarizare, sunt expuse în holul şcolii College du Léman, din apropiere de Geneva. În plus, premianţii din acest an vor primi noile smartwatch ale Hublot iar compania va produce şi o ediţie de ceasuri care va avea logo-ul şcolii, ediţie destinată foştilor absolvenţi.
"Ideea este să creezi poveşti în jurul Hublot astfel încât marca să devină una aspiraţională" subliniază directorul general Ricardo Guadalupe, care intenţionează să încerce aceiaşi strategie şi în SUA. "Din moment ce este vorba de şcoli private, este vorba de posibili viitori cumpărători" adaugă Guadalupe.
Să începi devreme este o condiţie cheie având în vedere că adolescenţii sunt printre cei mai recalcitranţi cumpărători. În plus actuala generaţie de adolescenţi, parte a unui grup denumit post-millennials, preferă cumpărăturile online şi petrecerea timpului pe reţelele sociale.
Chiar dacă cucerirea acestui grup de consumatori este foarte dificilă, producătorii elveţieni de ceasuri nu prea au de ales având în vedere că timp de mai mulţi ani nu au reuşit să creeze o legătură cu generaţia millennials, în rândul cărora mai puţin de o treime poartă zilnic un ceas.
"Industria ceasurilor a fost puţin delăsătoare cu privire la recrutarea unei noi generaţii de consumatori pentru că aveau o armată de noi clienţi în China" apreciază Luca Solca, analist la Exane BNP Paribas. Situaţia s-a schimbat după ce China a demarat o campanie anticorupţie care a afectat vânzările de produse de lux.
Pentru a recupera greşelile făcute cu generaţia millennials, producătorii de ceasuri au inundat reţelele de socializare. Patek Philippe şi-a deschis un cont pe Instagram în luna martie iar IWC Schaffhausen şi Audemars Piguet şi- au deschis conturi pe reţeaua chineză de socializare WeChat. În plus, producătorii de ceasuri au lansat produse mai accesibile şi au extins platformele de vânzări online. Chiar şi cei mai noi ambasadori ai mărcilor au fost selectaţi pentru a atrage interesul tinerei generaţii, TAG Heuer a semnat un contract cu actorul Chris Hemsworth, Tudor a angajat-o pe Lady Gaga iar Montblanc l-a recrutat pe actorul chinez Yang Yang.
Cu toate acestea, pe fondul proliferării telefoanelor inteligente, a ceasurilor inteligente şi a accesoriilor de fitness care indică ora este greu de estimat facă adolescenţii de astăzi vor cheltui câteva mii de dolari pentru a cumpăra un ceas elveţian atunci când îşi vor permite.
Producătorii elvețieni de ceasuri supraviețuiesc din ce în ce mai greu în era telefoanelor inteligente. Cum încearcă să îi cucerească pe tineri
Explorează subiectul
Articole Similare

7
Tot mai multe reclame înșelătoare pe internet: avertismentul Visa pentru români
7

5
Magazinul online evomag a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de 54 milioane de euro, în creştere cu 12% faţă de anul precedent
5

777
Românii, 'forțați' să înghită prețuri mai mari la energie. Ce urmează după eliminarea plafonării
777

15
Cum au început bursele europene noua săptămână
15

3.383
România intră într-o nouă etapă economică? Semnalul lui Alexandru Nazare înainte de bugetul pe 2026
3.383

2.024
Boom al ipotecilor în România: peste 92.000 de credite într-un an. Harta județelor cu cele mai multe împrumuturi
2.024

3.680
În România se construiește 'drumul de fier' care va aduce viteze de neconceput pentru țara noastră: Va avea aproape 800 de kilometri
3.680

60
Aquila investește peste 5 milioane de euro într-un depozit automatizat cu Inteligență Artificială la Dragomirești
60

1.266
Aurul depășește 5.000 de dolari pentru prima dată în istorie, contribuind la o creștere istorică
1.266

129
Prețul pâinii explodează: românii își calculează fiecare felie
129

172
Petrolul venezuelean începe să curgă spre SUA
172

93
Şeful Airbus avertizează asupra unor noi riscuri geopolitice după ”daune comerciale semnificative”
93

161
Ce măsuri promite premierul Japoniei, după aprecierea bruscă a yenului
161

















Comentează