Producătorii europeni de lactate şi carne trec printr-o perioadă favorabilă, graţie intensificării tendinţei globale spre dietele cu un conţinut ridicat de proteine, spre deosebire de problemele cu care se confruntă giganţii din industria de alimente şi băuturi în a-şi relansa vânzările, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Un exemplu este producătorul britanic de carne Cranswick Plc, care recent a anunţat că gama sa de produse premium a înregistrat rezultate peste aşteptări, graţie apetitului în creştere al consumatorilor pentru proteine, în timp ce producătorul elveţian de lactate Emmi AG şi-a îmbunătăţit estimările de vânzări pe fondul tendinţei globale pentru "nutriţie sănătoasă, produse naturale şi proteine de calitate".
"Dacă te uiţi la modul în care a evoluat cererea la carnea de vită, chiar şi cu inflaţia semnificativă din acest sector, consumatorii continuă să ceară proteine. Carnea a revenit la modă din punct de vedere al sănătăţii", a declarat directorul comercial de la Cranswick, Jim Brisby, la o întâlnire cu analiştii.
Prognozele optimiste din partea acestor mici companii contrastează cu anunţurile recente ale celor mai mari producători europeni de snacks-uri, ciocolată şi alcool, care se confruntă cu o diminuare a volumelor de vânzări, în timp ce inflaţia alimentelor începe să se normalizeze. În ultimele şase luni, acţiunile Nestle au scăzut cu 14%, acţiunile Heineken au scăzut cu 17%, în timp ce acţiunile Cranswick au înregistrat un avans de 3,8%.
Recurgerea tot mai mult la medicamente împotriva obezităţii este "o problemă majoră" şi, totodată, "mai mult o provocare decât o oportunitate" pentru companii precum Nestle, producătorul de ciocolată Lindt & Spruengli AG sau grupul Diageo, proprietarul mărcii de votcă Smirnoff, au apreciat analiştii de la Bloomberg Intelligence, Laurent Douillet şi Aditya Khanduja, într-un raport publicat recent.
Cel puţin 30% dintre utilizatorii de medicamente din clasa GLP-1 au redus consumul de dulciuri, snacks-uri şi alcool în timpul şi după tratament, arată un sondaj realizat de Bloomberg Intelligence în rândul a 2.327 de pacienţi.
"Dacă o mare parte din veniturile acelor companii se confruntă cu obstacole de ordinul a 20% - 30%, care este posibil să se întâmple în următorii cinci sau zece ani, asta va fi dificil de contracarat chiar şi cu noi produse", a spus Laurent Douillet.
Renunţarea la dulciuri, snacks-uri şi alcool nu este limitată doar la utilizatorii de medicamente pentru slăbit, pe măsură ce generaţiile tinere pe ansamblu adoptă un stil de viaţă mai sănătos şi mai temperat.
"Alcoolul are probleme pentru că tinerii beau mai puţin, iar utilizatorii de GLP-1 au redus şi ei consumul", susţine analistul de la Kepler Cheuvreux, Jon Cox.
Acesta a adăugat că reorientarea spre diete pe bază de proteine, care a durează de câţiva ani, a început acum să se accelereze.
"Asta are un impact semnificativ asupra anumitor categorii, printre care lactate şi iaurt, care în urmă cu câţiva ani erau în scădere, dar care acum cunosc o relansare", a spus Cox.
Datele firmei Ocado Group arată că, în 2025, comparativ cu 2024, căutările de alimente cu conţinut bogat de proteine s-au dublat în timp ce piaţa europeană de proteine este aşteptată să ajungă la 9,3 miliarde de dolari în 2033, de la aproximativ 5,7 miliarde de dolari în 2024, susţin analiştii de la Renub Research.
În timp ce giganţii din industria alimentară au probleme în a ţine pasul cu modificarea comportamentului consumatorilor, acţiunile producătorilor de alimente cu conţinut bogat de proteine profită de momentul favorabil.
"În timp ce se întâmplă aceste perturbări majore în industrie, ai întotdeauna o problemă cu marile firme ce reacţionează lent, comparativ cu micii jucători care introduc rapid produse şi răspund la modificarea nevoilor consumatorilor", spune Douillet.
Fără o creştere a volumelor şi cu o capacitate limitată de a majora preţurile de teama unei reacţii ostile din partea consumatorilor, perspectivele pe termen mediu şi lung pentru marii producători de alimente şi băuturi arată spre o diminuare a veniturilor, avertizează analiştii.
Producătorii de lactate şi carne profită de cererea în creştere de proteine, în timp ce giganţii din industria alimentară au probleme
Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 07-09-2025
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

0
Daniel Constantin (ARICE): „Reducerea deficitului comercial este un semnal pozitiv, dar exporturile trebuie consolidate”
0

638
Guvernul României intervine în plină criză energetică: compensații la motorină pentru o categorie socială / Cine e vizat
638

51
Șeful Camerei Consultanților Fiscali, propunere îndrăzneață în plină criză energetică: reducerea accizei la carburanți sau amânarea creșterilor de taxe
51

59
Spania intră în dispută cu SUA după ce a refuzat să crească bugetul apărării la 5% din PIB
59

817
Volatilitate accentuată pe piețele energetice: După petrol, și prețurile gazelor naturale urcă vertiginos și amenință Europa
817

2.526
România accelerează o investiție strategică: Începe modernizarea drumului de fier care conectează Europa Centrală cu Balcanii
2.526

18
Coreea de Sud plafonează preţurile la combustibili pentru prima dată din 1997
18

62
Realitatea din piața second-hand: Mașini din România cu kilometrajul dat înapoi cu peste 320.000 km, arată rapoartele de istoric auto
62

1.513
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.513

41
Cursuri gratuite pentru integrarea pe piața muncii, organizate de AMOFM București
41

59
Cursul BNR: Leul s-a depreciat ușor față de euro și dolar
59

1.353
Războiul din Iran îi umflă buzunarele lui Vladimir Putin. Cum exploatează Rusia statele vulnerabile pentru a-și întări economia
1.353

74
Românii aleg să construiască mai mult în mediul rural: Cum s-a schimbat piața locuințelor în 2025
74

















Comentează