Procurorul general al Ucrainei, Iuri Luţenko, şi-a depus marţi demisia după moartea unei militante anticorupţie în urma unui atac cu acid, relatează AFP preluată de Agerpres
'Voi prezenta astăzi o cerere de demisie preşedintelui' pentru a arăta că 'nimeni nu se agaţă de putere', a declarat procurorul general Iuri Luţenko în faţa deputaţilor, cerându-le să 'examineze această chestiune' în cursul acestei săptămâni.
Potrivit legii ucrainene, procurorul general îşi prezintă demisia şefului statului, care o înaintează apoi Parlamentului spre aprobare. Preşedintele Petro Poroşenko nu a anunţat nimic în legătură cu intenţiile sale.
Iuri Luţenko, în funcţie din 2016, a calificat drept o 'campanie de comunicare' acuzaţiile împotriva puterii care s-au intensificat după decesul Katerinei Gandziuk, 33 de ani, aceasta numărându-se printre câţiva zeci de militanţi ucraineni agresaţi în ultimele luni.
Societatea civilă şi politicieni acuză autorităţile că încurajează astfel de atacuri nefăcând nimic pentru a-i pedepsi pe făptaşi.
Militantă şi consilieră a primarului din Herson (sud), Katerina Gandziuk, a denunţat corupţia în cadrul filialei regionale a Ministerului de Interne ucrainean şi a fost atacată la sfârşitul lunii iulie, când un necunoscut a aruncat asupra ei aproape un litru de acid sulfuric.
Ea a fost spitalizată în stare "gravă", cu arsuri pe mai mult de 30% din suprafaţa corpului său.
Potrivit vesti.ukr, Katerina Gandziuk a decedat în urma unui cheag de sânge, după o serie de intervenţii chirurgicale la care a fost supusă în urma atacului.
Moartea sa a creat un şoc în Ucraina şi printre partenerii occidentali ai Kievului. Uniunea Europeană şi Statele Unite au cerut autorităţilor ucrainene să pună capăt atacurilor împotriva societăţii civile.
Procurorul general al Ucrainei a demisionat după moartea unei militante anticorupţie în urma unui atac cu acid
București
4°C
Articole Similare

171
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
171

25
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
25

1.138
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
1.138

2.491
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
2.491

1.560
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.560

1.948
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
1.948

1.283
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.283

1.984
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
1.984

626
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
626

3.338
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
3.338

1.392
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
1.392

1.519
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
1.519

1.364
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
1.364
















Comentează