Procurorul general al SUA, Jeff Sessions, a anunţat vineri că Departamentul american al Justiţiei a triplat numărul investigaţiilor privind scurgerile neautorizate de informaţii clasificate şi în urma acestor anchete patru persoane au fost deja inculpate, transmite agenţia Reuters, potrivit Agerpres.
'Această cultură a scurgerilor de informaţii trebuie să înceteze', a punctat Sessions la o conferinţă de presă, venind astfel în întâmpinarea solicitărilor preşedintelui Donald Trump, exasperat de frecventele apariţii în presă a unor informaţii secrete despre el şi despre administraţia sa.
Ultimul episod de acest fel a fost publicarea joi de către ziarul Washington Post a unor transcrieri ale discuţiilor telefonice pe care Trump le-a avut cu preşedintele mexican Pena Nieto şi cu premierul australian Malcolm
Turnbull.
Acum Departamentul Justiţiei ia măsuri ca urmare a 'numărului uimitor de scurgeri de informaţii care subminează capacitatea guvernului de a proteja această ţară', a mai spus Sessions, după ce un raport al Senatului a avertizat că amploarea acestui fenomen fără precedent în SUA ar putea pune în pericol securitatea naţională a ţării.
Procurorul general nu a precizat identitatea celor patru persoane inculpate, menţionând doar că acestea sunt acuzate pentru dezvăluirea neautorizată de informaţii clasificate sau pentru contacte cu agenţi secreţi străini. 'Niciun guvern nu poate lucra atunci când liderii săi nu pot discuta chestiuni sensibile într-o deplină discreţie', a insistat Sessions.
El a fost însoţit la această conferinţă de presă de directorul Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA, Dan Coats, care a subliniat de asemenea că scurgerile de informaţii clasificate pun în pericol siguranţa naţională şi a precizat că aceste scurgeri petrecute după ce Trump a devenit preşedinte provin din foarte multe surse, inclusiv dinspre guvern şi Congres.
Procurorul general al SUA îi face pe plac lui Trump: S-a triplat numărul investigaţiilor privind scurgerile neautorizate de informaţii
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

508
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
508

1.794
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
1.794

45
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
45

960
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
960

33
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
33

1.480
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.480

58
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
58

2.948
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
2.948

143
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
143

993
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
993

1.064
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
1.064

1.413
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.413

1.943
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.943















Comentează