Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 anunță că dosarul privind agresiuni la adresa unor jandarmi la protestul din 10 august este în curs de investigare, în prezent fiind analizate imagini din Piața Victoriei pentru identificarea agresorilor.
"La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, ca urmare a reunirii într-un singur dosar a tuturor dosarelor având ca obiect infracţiuni comise la data de 10 august 2018 împotriva jandarmilor angrenaţi în măsurile de ordine şi siguranţă publică, se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracţiunilor de ultraj şi distrugere.
Până în prezent, activitatea de urmărire penală a constat în audierea persoanelor vătămate, identificarea şi audierea de martori oculari, ridicarea de imagini video ce au surprins sau ar fi putut surprinde comiterea infracţiunilor ce fac obiectul cauzei şi vizionarea şi transpunerea în procese verbale celor rezultate din aceste imagini, analizarea şi compararea imaginilor ridicate în vederea identificării persoanelor ce au comis aceste infracţiuni şi obţinerea certificatelor medicolegale ce atestă vătămările suferite de către persoanele vătămate.
De asemenea, au fost solicitate date relevante cauzei de la spitalele situate pe raza municipiului Bucureşti, de la unităţile de jandarmi din care fac parte jandarmii vătămaţi, precum şi de la persoane fizice şi juridice ce se aflau în posesia de imagini suprinse cu momentele de referinţă din cauză.
În prezent sunt în continuă desfăşurare activităţi specifice de vizionare şi analizare a imaginilor ce surprind desfăşurarea evenimentelor ce au avut loc în Piaţa Victoriei şi în zona din apropierea Pieţei Victoria, în vederea identificării persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor de ultraj şi tragerii la răspunderii a acestora. Având în vedere complexitatea cauzei şi volumul mare de date de analizat, precum şi necesitatea aflării adevărului într-un interval scurt de timp, în activitatea de urmărire penală, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti beneficiază de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din
cadrul DGPMB, Serviciul de Investigaţii Criminale, repectiv Serviciul Grupuri Infracţionale Violente", transmit procurorii.
Procurorii anunța stadiul dosarului privind agresarea unor jandarmi la protestul din 10 august: Se analizează imaginile
Explorează subiectul
Articole Similare

19
Ghidul Erasmus+ 2026 a fost lansat: ce oportunități noi apar pentru studenți, profesori și organizații din România. Anunțul europarlamentarului Gabriela Firea
19

2.634
Irinel Columbeanu s-a pocăit chiar înainte de Crăciun: Fostul miliardar s-a botezat la 68 de ani, după ce și-a schimbat confesiunea
2.634

57
Începe o nouă sesiune de înscrieri pentru persoane fizice în programul Rabla Auto
57

2.867
DOCUMENT | Pensia care nu mai vine. Statul recunoaște blocajul: Mii de români riscă să rămână fără venituri după o viață de muncă în străinătate
2.867

2.403
Măsurile lui Ilie Bolojan lovesc puternic chiar la Bihor: Mii de oameni concediați, în doar o singură lună
2.403

21
Creșterea costului vieții, principala îngrijorare a românilor la sfârșit de 2025
21

64
Semne de întrebare: Autostrada Transilvania riscă să nu fie gata la timp. API avertizează
64

3.064
Doliu imens în cultura europeană: O mare soprană româncă, stea a operei mondiale, a murit. Anda-Louise Bogza avea 60 de ani
3.064

1.867
DNA lovește în ride-sharing: percheziții în Ilfov și Iași într-un dosar de evaziune de aproape 25 de milioane de lei
1.867

5.168
UPDATE Trupul neînsuflețit al Rodicăi Stănoiu, deshumat chiar în aceste momente: Procurorii au ajuns în cimitir
5.168

2.410
Prima confruntare Călin Georgescu - Horațiu Potra în sala de judecată. Ce decid magistrații astăzi
2.410

6.245
Ministrul Justiției, prima reacție după ce judecătoarea Moroșanu a rupt tăcerea: Solicit să se ia măsuri ferme! Acele persoane trebuie eliminate din sistemul de justiție
6.245

43
SpaceX a trimis pe orbită un nou lot de 29 de sateliţi Starlink cu o rachetă Falcon 9
43





















Comentează