Liderii Uniunii Europene şi-ar putea da acordul săptămâna viitoare în vederea instituirii unor "platforme regionale de debarcare" pentru migranţii care au fost salvaţi pe mare în timp ce încercau să ajungă la ţărmurile europene, potrivit unui proiect de declaraţie comună al liderilor UE, care urmează să fie publicat la finalul summitului european din 28 şi 29 iunie de la Bruxelles, consultat de dpa şi Reuters.
Proiectul de document, elaborat de biroul preşedintelui Consiliului European Donald Tusk, îi invită pe liderii UE să sprijine "dezvoltarea conceptului de platforme regionale de debarcare" care să permită luarea de decizii asupra solicitărilor de azil înainte ca migranţii să ajungă în Europa.
Aceste centre ar putea fi instituite în ţări din afara Uniunii Europene, în regiuni precum Africa de Nord, au afirmat diplomaţi sub rezerva anonimatului.
Aceste platforme, ce ar urma să fie conduse în cooperare cu Biroul Internaţional pentru Migraţie şi Agenţia ONU pentru Refugiaţi, "ar trebui să asigure o procesare rapidă pentru diferenţierea migranţilor economici de cei care au nevoie de protecţie internaţională, şi ar reduce încurajarea migranţilor de a se îmbarca în călătorii periculoase" pe Marea Mediterană, se arată în proiectul de declaraţie comună a celor 28 de lideri UE, conform agerpres.
O dezbatere aprinsă are loc în prezent în Europa cu privire la măsurile care trebuie luate în ceea ce priveşte migranţii şi solicitanţii de azil care sosesc la graniţele UE. Italia a insistat că are nevoie de sprijin pentru a face faţă migranţilor care ajung pe ţărmurile sale din nordul Africii, însă ţări din estul Europei, precum Ungaria, se opun ideii de relocare a refugiaţilor.
Chiar şi Germania este împărţită pe tema migraţiei, cancelarul Angela Merkel aflându-se în dispută cu ministrul de interne Horst Seehofer în legătură cu ameninţarea acestuia din urmă de a ordona la începutul lunii iulie "respingerea imediată" a solicitanţilor de azil care sosesc la frontierele germane venind dintr-o altă ţară europeană, în pofida opoziţiei ferme a şefei guvernului german.
Liderii UE urmează să discute problema spinoasă a migranţilor la summitul de săptămâna viitoare, pe fondul eforturilor privind crearea unui sistem comun de azil la nivel european.
Procesarea cererilor de azil ale imigranților nu se va mai face in UE
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

305
Un renumit politolog american critică cererea lui Trump privind capitularea Iranului: 'O decizie foarte nechibzuită, care s-ar putea întoarce împotriva lui'
305

21
VIDEO Iranul amenință cu atacuri dure asupra centrelor economice după lovitura SUA-Israel la o bancă din Teheran
21

73
Haosul continuă pe aeroportul din Dubai: patru răniţi, după ce două drone au căzut în zonă
73

22
VIDEO Doi morţi şi cinci răniţi la Harkov, într-o lovitură a unei drone ruseşti
22

66
Haos în traficul aerian din cauza războiului din Orientul Mijlociu: zboruri suspendate și mii de pasageri blocați
66

6.955
Iranul a publicat lista neagră cu următoarele ținte. Va bombarda verigile cheie ale americanilor
6.955

48
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
48

2.814
General-maior (r.) american, avertisment sumbru: „Posibil haos în economia mondială, dacă există mine în strâmtoarea Ormuz”
2.814

1.397
Tensiunile din Orientul Mijlociu agită piețele agricole: Prețurile cerealelor și uleiurilor 'o iau razna' (Bloomberg)
1.397

5.083
VIDEO Ambasadorul Japoniei a postat un clip cu experiența inedită trăită în România: 'Pantoful meu a fost înghiţit de noroi'
5.083

7.504
VIDEO Iranienii au scos din joc, printr-o metodă banală, temutele sisteme Patriot: acum inclusiv americanii le-au copiat stilul
7.504

2.308
Paște fără Lumina Sfântă de la Ierusalim? Războiul a închis bisericile și a anulat pelerinajele de la Mormântul Sfânt
2.308

5.358
VIDEO A fost lansat cel mai dur avertisment împotriva iranienilor de la venirea la putere a noului ayatollah: „Toate forţele noastre stau cu degetul pe trăgaci!"
5.358

















Comentează