Starul francez Kylian Mbappe s-a accidentat la genunchiul stâng ân cursul meciului pierdut de naţionala ţării sale în faţa Danemarcei (1-2), vineri seară pe Stade de France, şi este "foarte incert" pentru partida pe care Les Bleus o vor disputa împotriva Croaţiei, luni la Split, în cadrul Ligii Naţiunilor la fotbal, informează AFP, citat de Agerpres.
Mbappe a solicitat intervenţia staff-ului medical al Franţei în prelungirile primei reprize a meciului cu danezii. După ce a fost examinat, el a fost ajutat să se ridice de pe gazon şi s-a declarat la vestiare mergând normal, fiind înlocuit cu Christopher Nkunku.
"Kylian are o problemă la genunchi, nu cunosc natura exactă. El este cu medicul şi va fi supus unor controale suplimentare. Mi-a spus că nu poate continua şi nu am vrut să ne asumăm niciun risc", a declarat selecţionerul secund Guy Stephan.
Un alt jucător francez incert pentru meciul cu Croaţia este fundaşul Raphael Varane, care a suferit o accidentare la o coapsă şi a fost înlocuit în minutul 60 al meciului de pe Stade de France.
Selecţionata Franţei, campioana mondială en titre şi câştigătoarea ediţiei trecute a Ligii Naţiunilor, va înfrunta Croaţia, luni la Split, într-o reeditare a finalei Cupei Mondiale din 2018, câştigată cu 4-2 de francezi.
După meciul cu croaţii, elevii selecţionerului Didier Deschamps se vor deplasa la Viena, pentru partida cu Austria, programată pe 10 iunie, înainte de a înfrunta din nou Croaţia, pe 13 iunie la Saint-Denis.
Probleme pentru naționala Franței! Kylian Mbappe s-a accidentat şi ar putea rata meciul cu Croaţia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
3

10
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
10

9
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
9

43
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
43

28
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
28

19
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
19

13
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
13

94
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
94

64
VIDEO Mirel Rădoi schimbă strategia și este pregătit să plătească toate amenzile
64

39
Eugen Neagoe: 'Va trebui să fim echipa mai inspirată pentru a câştiga cu Farul'
39

2.959
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu averea estimată la peste 100 de milioane de euro
2.959

36
AS Roma nu vrea să mai împartă stadionul. Își face o nouă arenă. Cost estimat, un miliard de euro
36

46
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
46
















Comentează