Coordonatorul filialei judeţene a Pro România Satu Mare, deputatul Octavian Petric, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că aşteaptă o decizie a Guvernului cu privire la modul de desfăşurare a alegerilor, după care vor fi desemnaţi candidaţii potrivit Agerpres.
El a explicat că Pro România va avea candidaţi la primării dacă alegerile vor fi dintr-un singur tur, iar dacă vor fi din două tururi există varianta încheierii unor alianţe electorale.
"Încă nu s-a luat o decizie clară cum se vor desfăşura alegerile de anul viitor de la locale, pentru că se insistă, şi preşedintele Iohannis s-a exprimat public de mai multe ori că îşi doreşte ca Guvernul României să îşi asume pe codul electoral alegerea primarilor pe două tururi iar preşedinţii Consiliului Judeţean să fie aleşi din rândul consilierilor judeţeni aleşi. Aici încurcă foarte mult lucrurile şi este mult mai greu ca să te gândeşti de acum să ieşi cu un nume că o să intri în alegeri", a declarat Petric.
El a precizat că desemnarea candidaţilor depinde foarte mult de decizia ce va fi luată la nivel naţional.
"S-ar putea ca în perioada următoare dacă va fi un singur tur sau dacă vor fi două tururi atunci cu siguranţă fiecare partid politic o să vină cu un candidat să-şi încerce şansa de a câştiga alegerile, sau cel puţin de a intra în turul II ca după acea să intre într-o alianţă politică sau electorală cu alte formaţiuni politice pentru a câştiga alegerile. Dacă va fi dintr-un singur tur, la noi fiind un judeţ şi oraş mai complex, cu mai multe etnii s-ar putea să se facă alianţe politice pentru a încerca fiecare să scoată din primul tur candidatul care să câştige alegerile. Deocamdată aşteptăm să vedem care va fi decizia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pentru două tururi sau să vină în Parlament să se voteze. Este foarte greu să mai modifici cu şase luni înainte codul electoral, dar probabil printr-o asumare a Guvernului s-ar putea. Avem candidaţi, suntem pregătiţi să intrăm în cursă, dar depinde foarte mult ce se va întâmpla", a mai spus Petric.
Potrivit acestuia, UDMR nu acceptă votul din două tururi, aceasta fiind una din condiţiile pentru susţinerea guvernului actual.
Pro România aşteaptă o decizie a Guvernului cu privire la alegerile locale, înaintea desemnării candidaţilor
Explorează subiectul
Articole Similare

3.718
România va fi paralizată: Primarii intră în grevă. Ilie Bolojan se duce la una dintre cele mai grele întâlniri ale mandatului
3.718

1.024
'PNL nu trebuie să se userizeze, dar nici să se pesedizeze': Ilie Bolojan dezvăluie discuții aprinse din interiorul PNL
1.024

647
Ilie Bolojan, lămuriri despre scrisoarea adresată Curţii Constituţionale
647

1.127
Avertisment de la vârful BNR: Fără independență față de Guvern, politica monetară ratează lupta cu inflația
1.127

2.009
Scandal în Parlament, între PNL şi USR, după ce legea privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române a fost retrasă - Pălărie: Retragerea, pentru reacţia mea fermă / Fenechiu: Indecenţă, lipsă de colegialitate
2.009

77
Ilie Bolojan: "Ciprian Ciucu are toată susținerea noastră pentru problemele Capitalei"
77

104
VIDEO Senatorul Clement Sava: “România s- a ales cu banane din tratatul Mercosur”
104

2.020
Bolojan pune frână ajutoarelor pentru pensionari cerute de PSD: astfel de inițiative „nu fac decât să tensioneze”
2.020

422
Bolojan lovește în UDMR: locuitorii din Covasna și Harghita nu ar fi nemulțumiți din cauza impozitelor mărite, ci din cauza unor mize politice legate de Ungaria
422

46
VIDEO Ce spune premierul Bolojan despre restricționarea accesului tinerilor la rețelele de socializare
46

2.768
VIDEO Ilie Bolojan îi răspunde șefei ÎCCJ după atacurile la adresa sa: 'Mi s-a părut de bun simț. Nu le-am cerut să dea o sentință sau alta'
2.768

2.061
VIDEO Ilie Bolojan strânge și mai tare cureaua: "Noi nu mai putem consuma decât ceea ce ne putem permite"
2.061

3.266
Bolojan taie banii primăriilor și le spune să se descurce - Amenințări cu reorganizarea administrativă
3.266
















Comentează