Prinţul Harry urmează să depună mărturie joia viitoare la Înalta Curte din Londra în cadrul proceselor intentate de el şi de alte personalităţi din Regatul Unit împotriva editorului tabloidului Daily Mail pentru violarea intimităţii, au anunţat joi avocaţii săi, citaţi de Reuters, potrivit Agerpres.
Va fi cea de-a doua prezenţă în instanţă a prinţului britanic într-un interval de trei ani, după cea din 2023, când Harry a devenit primul membru al familiei regale din Regatul Unit care a depus mărturie într-un proces în ultimii 130 de ani, într-o acţiune judiciară intentată împotriva Mirror Group Newspapers.
În procesul de săptămâna viitoare, prinţul Harry - fiul cel tânăr al regelui Charles al III-lea - şi alte şase persoane, inclusiv cântăreţul Elton John, au dat în judecată Associated Newspapers pentru presupusă obţinere ilegală de informaţii personale în ultimii 30 de ani.
Associated Newspapers a respins orice acuzaţii formulate la adresa titlurilor sale, afirmând că nu există niciun fundament pentru "calomniile absurde" ale reclamanţilor împotriva jurnaliştilor săi.
Acest proces cu o durată de nouă săptămâni va începe luni şi, în cadrul său, prinţul Harry, Elton John şi alţi reclamanţi - inclusiv soţul lui Elton John, David Furnish, precum şi actriţele Liz Hurley şi Sadie Frost - vor depune mărturii pentru a-şi susţine acuzaţiile formulate împotriva Associated Newspapers.
Prinţul Harry se va afla în boxa reclamanţilor pe 22 ianuarie, potrivit unui proiect al calendarului de desfăşurare a procesului, care a fost făcut public joi. Elton John şi David Furnish vor depune mărturie în luna februarie, însă doresc să facă acest lucru de la distanţă, prin teleconferinţă, au transmis avocaţii britanici.
Speţa împotriva Associated Newspapers reprezintă cel mai recent proces iniţiat de prinţul Harry şi soţia lui americană, Meghan, împotriva unor companii mass-media după anul 2019, în cadrul unei iniţiative despre care prinţul britanic a declarat că reprezintă misiunea sa "de a scăpa presa britanică de directori şi editori seniori", pe care îi acuză că au abuzat de prerogativele lor.
Avocaţii Associated Newspapers au încercat fără succes să obţină în instanţă respingerea procesului intentat de prinţul Harry, argumentând că acesta a fost iniţiat prea târziu, însă Înalta Curte din Londra a decis în 2023 că procesul va trebui să îşi urmeze cursul. Chestiunea prescripţiei ar putea în continuare să facă parte dintre argumentele ce vor fi prezentate în timpul procesului.






























Comentează