La Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București s-a desfășurat marți, 23 septembrie, conferința „Sub auspiciile Familiei Regale a României – Protejarea și punerea în valoare a patrimoniului Domeniului Regal Peleș”, eveniment dedicat moștenirii istorice a Familiei Regale a României.
Printre invitați s-au numărat Alteța Sa Regală, Principele Radu al României, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, András Demeter, ministrul culturii, și prof. univ. dr. Augustin Ioan, președintele Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș.
În mesajul său, Principele Radu a adresat cuvinte de mulțumire organizatorilor și a evidențiat sprijinul Majestății Sale pentru astfel de inițiative:
„Aș vrea să încep prin a vă aduce mulțumiri și prin a vă exprima admirația Majestății Sale pentru felul în care asociația și conferința merg înainte. Este un efort generos, întemeiat pe devotament față de valori și principii, dar și față de răspunderea pe care generațiile noastre o au față de instituția Coroanei, o instituție căreia îi datorăm statul român modern și multe dintre aspirațiile noastre de astăzi.”
Alteța Sa Regală a explicat apoi că tema conferinței are o semnificație deosebită, depășind cadrul cultural:
„Tema acestei conferințe este una discretă, dar profundă. Castelul Peleș și Castelul Pelișor nu sunt doar două clădiri de patrimoniu, ci simboluri ale statalității românești.”
Principele Radu a subliniat că disputele privind proprietatea acestor monumente nu trebuie să umbrească esența lor:
„Mult timp s-a spus că ele aparțin statului, apoi că ar fi proprietatea Familiei Regale. În realitate, ele aparțin României întregi. Sunt parte din identitatea și destinul nostru comun. De aceea, responsabilitatea pentru aceste locuri nu revine doar statului sau Familiei Regale, ci fiecăruia dintre noi, români din țară și din întreaga lume.”
În continuare, Alteța Sa Regală a arătat că Coroana Română este adânc înrădăcinată în conștiința poporului:
„De-a lungul a peste 160 de ani, Coroana Română a intrat adânc în conștiința poporului, devenind parte din ființa lui, din năzuințele și din viața de zi cu zi. Tocmai de aceea, aceste simboluri nu pot fi clintite și nu pot fi uitate.”
Restaurarea și întreținerea patrimoniului regal reprezintă, în viziunea Principelui, nu doar o obligație civică, ci și o datorie morală:
„A avea grijă de aceste simboluri nu este doar o responsabilitate civică sau istorică, ci una profund morală, asemenea datoriei de a veghea asupra părinților sau copiilor noștri.”
În încheiere, Principele Radu a lansat un apel adresat întregii societăți românești și spațiului european:
„Întâlnirile de la Peleș nu sunt doar prilejuri de reflecție, ci adevărate chemări adresate întregii societăți românești și spiritului european, pentru a păstra neatinsă identitatea statală a României.”


































Comentează