Statele Unite îl nominalizează pe fostul şef al Mastercard Ajay Banga pentru a conduce Banca Mondială (BM), a anunţat joi preşedintele Joe Biden, transmite AP, potrivit Agerpres.
Anunţul vine după demisia surprinzătoare a preşedintelui Băncii Mondiale, David Malpass, înaintată săptămâna trecută. Malpass, numit de fostul preşedinte Donald Trump, va părăsi conducerea băncii multilaterale de dezvoltare, care acordă finanţare de miliarde de dolari pe an economiilor în curs de dezvoltare, cu aproape un an înainte de încheierea mandatului de cinci ani. El nu a precizat motivele deciziei, spunând într-un comunicat că "după ce s-a gândit serios a decis să exploreze noi provocări".
Americano-indianul Ajay Banga, în prezent vicepreşedinte la firma de private equity General Atlantic, are o experienţă în afaceri de peste 30 de ani, având diverse funcţii la Mastercard, Crucea Roşie, Kraft Foods şi Dow Inc. Este prima persoană născută în India desemnată pentru a conduce Banca Mondială.
Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a declarat că experienţa lui Bang "îl va ajuta să îndeplinească obiectivele Băncii Mondiale de eliminare a sărăciei extreme şi extinderea prosperităţii comune, efectuând schimbările necesare pentru evoluţia eficientă a instituţiei", care include îndeplinirea "ambiţioaselor obiective climatice şi reducerea emisiilor".
Banca Mondială a promis să realizeze "un proces de selecţie deschis, bazat pe merite şi transparent" şi a precizat că va accepta nominalizări până în 29 martie.
De la înfiinţarea Băncii Mondiale, la finalului celui de Al Doilea Război Mondial, în mod tradiţional Statele Unite au ales liderul instituţiei, în timp ce Europa alege directorul general al FMI.
Primul indian la conducerea Băncii Mondiale - Biden l-a desemnat pe fostul șef Mastercard
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

14
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
14

22
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
22

903
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
903

48
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
48

77
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
77

70
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
70

2.797
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
2.797

105
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
105

6.250
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
6.250

10.479
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
10.479

108
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
108

8.600
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.600

4.655
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.655

















Comentează