Primul campus multifuncţional din România destinat adolescenţilor şi tinerilor cu autism este realizat la Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu, de serviciile acestuia putând beneficia lunar peste 200 de persoane, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de către iniţiatorii proiectului, campusul este construit în oraşul Bolintin-Vale pe un teren de 21.500 metri pătraţi pus la dispoziţie în baza unui parteneriat încheiat între un ONG şi Consiliul Judeţean Giurgiu, care beneficiază totodată de sprijinul municipalităţii şi al unui partener strategic din mediul privat.
Construit în două etape, acest campus poate deservi lunar până la 250 de beneficiari direcţi şi va crea peste 150 de locuri de muncă.
Prima etapă (2024-2025), aflată în desfăşurare, include un centru medical ambulator, un centru de terapii şi viaţă independentă, cu nouă săli tematice, o zonă de locuire asistată pentru până la 50 de beneficiari, cantină şi spaţii de recreere. A doua etapă (2026-2027) va adăuga o şcoală profesională adaptată, o bază sportivă şi de recreere şi spaţii comunitare, transformând campusul într-un reper naţional pentru incluziunea adolescenţilor şi adulţilor cu autism.
"În România trăiesc zeci de mii de adolescenţi şi adulţi cu autism, însă, după vârsta de 14 ani, majoritatea rămân fără servicii adaptate. Familiile se confruntă cu o povară uriaşă, iar comunităţile pierd potenţialul acestor tineri care, în lipsa unor soluţii integrate, riscă izolarea socială şi economică. Campus Lumya este răspunsul concret la această nevoie: primul campus multifuncţional din ţară dedicat adolescenţilor şi adulţilor cu autism", arată sursa citată.
Acest campus unic în România a fost iniţiat de Steluţa Moisescu, preşedinte şi fondator al Asociaţiei NIA Neurodiversity Academy, mamă a unui tânăr cu autism inspirată de modele de incluziune de succes de pe plan internaţional.
Din echipă fac parte profesionişti din servicii sociale, arhitectură, management operaţional, juridic şi financiar, cărora li se alătură voluntari şi susţinători.
"Campus Lumya este răspunsul nostru la nevoia reală a familiilor care, după vârsta de 14 ani, rămân aproape alternative. Investesc în acest proiect nu numai mult suflet, ci şi experienţa mea extinsă în leadership organizaţional, beneficiind de sprijinul extraordinar al echipei şi al comunităţii, precum şi de consultarea permanentă cu o echipă de profesionişti, locali şi internaţionali, în domeniile relevante", a transmis Steluţa Moisescu, citată în comunicat.
Pentru Consiliul Judeţean Giurgiu, Campusul Lumya este un exemplu extraordinar despre ce se poate realiza atunci când autorităţile şi comunitatea lucrează împreună.
"Suntem mândri că judeţul Giurgiu găzduieşte şi susţine primul campus multifuncţional pentru adolescenţi şi adulţi cu autism şi ne vom asigura de o colaborare continuă, constructivă şi eficientă cu echipa NIA, astfel încât Campus Lumya să devină un model de referinţă şi replicabil la nivel naţional", a spus preşedintele CJ, Toma Florin Petcu.
Primul campus din ţară destinat adolescenţilor şi tinerilor cu autism, realizat la Bolintin-Vale
Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 05-09-2025
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1
Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii
1

13
Ziua Mondială a Rinichiului: Medicii avertizează că bolile renale pot evolua fără simptome
13

389
Cum poate fi prevenită și depistată precoce una dintre cele mai frecvente boli la femei
389

30
Specialiștii avertizează: unele analgezice populare pot avea riscuri pentru sănătate
30

36
Schimbare la conducerea Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara: Camelia-Corina Pescaru preia funcția de manager interimar
36

33
Modelele AI pot oferi sfaturi medicale dezastruoase
33

45
Terapia care poate vindeca leucemia ajunge în România: Proiect lansat la Timișoara
45

24
INSP: O persoană a decedat săptămâna trecută din cauza gripei; Peste 74.000 cazuri de infecții respiratorii raportate la nivel național
24

4.489
Experții avertizează asupra unor analgezice populare care îți pot afecta grav sănătatea, fără să simți niciun simptom
4.489

27
Numărul cazurilor de pneumonii în rândul copiilor a crescut în Timișoara
27

67
Leguminoasele, superalimentele consumate încă din Antichitate, confirmate azi de știință
67

36
Spitalul de 40 de milioane de euro din Tecuci prinde contur: A început turnarea structurii ultimului etaj
36

28
Peste 50 de medici noi au venit în județul Bistrița-Năsăud în 2025
28

















Comentează