Cheile primelor locuinţe de serviciu destinate cadrelor medicale care lucrează în spitalele administrate de Primăria Capitalei au fost înmânate, joi, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Spitalul Colţea şi la care au participat premierul Viorica Dăncilă, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi primarul general, Gabriela Firea, potrivit Agerpres.
Edilul Capitalei a precizat că, până în prezent, Municipalitatea a achiziţionat 177 de apartamente cu trei camere, două camere sau garsoniere, dar că programul prevede un total de 600 de apartamente, pentru care este estimat un necesar de 20 de milioane de lei. Locuinţele de serviciu au chirii cuprinse între 97 şi 110 lei, acestea fiind situate în patru zone din Capitală (Greenfield, Obor, în sectorul 5 şi în sectorul 6).
"Astăzi, practic, înmânăm primele chei, iar de luna viitoare începem următoarea procedură, fiindcă dorim să le achiziţionăm pe toate cele 600, ca să acoperim toate cererile de la acest moment. Am primit şi această întrebare: dacă vor fi de la anul cereri suplimentare, dacă le vom acoperi. Răspunsul este: categoric, da. Pe măsură ce aceia care solicită aceste case capătă încredere, cred că vor fi şi mai multe solicitări. Eu vă spun sincer că au fost medici, asistente care mi-au spus: 'nu m-am înscris în program pentru că nu am crezut că se va întâmpla'", a afirmat Firea.
Într-o declaraţie acordată ulterior presei, primarul general a subliniat că Municipalitatea nu putea face achiziţiile în urma unor negocieri directe cu dezvoltatorii, ci doar în baza ofertelor depuse, ţinând cont de criterii precum preţul, calitatea sau accesul la mijloace de transport în comun.
"Comisia nu poate să stabilească preţurile, face o analiză a ofertelor, iar comparaţia care am văzut că s-a făcut: un paralelism între ceea ce anunţă unii dezvoltatori pe site-uri şi ceea ce au scris sub semnătură în oferte - nu este de datoria noastră să facem aceste verificări. Dar noi am cerut în cadrul procedurii de licitaţie lămuriri de la aceste companii imobiliare şi ne-au justificat că ofertele de pe site-uri au caracter de marketing şi nicidecum nu ar fi în totalitate preţuri reale, unii au scris că nu au fost adaptate. Noi nu puteam să analizăm prin membrii comisiei decât ofertele transmise în scris", a susţinut Gabriela Firea.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi-a exprimat speranţa ca exemplul administraţiei bucureştene să fie preluat şi de alte comunităţi, deoarece este important să se asigure condiţii pentru cadrele medicale, astfel încât acestea să îşi dorească să rămână în România.
"Pentru Guvernul României, sănătatea reprezintă o prioritate. Dacă primul nostru obiectiv a fost să mărim salariile cadrelor medicale, să mărim salariile medicilor, pentru ca să rămână în România, să nu mai profeseze această meserie valoroasă în alte ţări şi să dorească să rămână acasă, acest lucru trebuie dublat şi de alte măsuri. Atât construirea de spitale, modernizarea şi reabilitarea spitalelor, dar şi dotarea cu aparatură", a spus ea.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că miercuri a avut o întâlnire, la Ambasada României din Copenhaga, cu mai multe cadre medicale, care au întrebat-o ce face statul român pentru a-i păstra pe medici în ţară.
"Şi mi-a fost foarte uşor să le spun: s-au majorat salariile. Mâine (joi - n.r.) Primăria Capitalei va înmâna chei unor medici, unor asistenţi medicali pentru a avea locuinţe. Reacţia a fost foarte pozitivă şi eu sper că cei care s-au gândit să plece să nu o facă, iar cei care să gândesc să revină să o facă", a afirmat Pintea.
Primele locuințe de serviciu au fost atribuite medicilor bucureșteni
București
14°C
Articole Similare

14
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
14

48
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
48

1.933
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
1.933

2.841
Achitare în bloc în dosarul Primăriei Mangalia: Primarul Cristian Radu și funcționarii implicați scapă de acuzații
2.841

21
Bărbat căzut într-un puţ adânc de patru metri, salvat de pompieri
21

3.371
VIDEO Trei nopți de teroare pentru motocicliști, în Sectorul 6: Suspectul, prins în flagrant în timp ce distrugea caroseriile
3.371

2.276
Român aflat pe lista 'MOST WANTED', adus în țară: Eminența cenușie din spatele unor spargeri de milioane de euro, stabilit în Franța sub identitate falsă
2.276

68
Două turiste rătăcite cu mașina în pădure, salvate de jandarmii sibieni
68

71
Un copil de 5 ani a murit într-un incendiu, mama și fratele grav răniți
71

3.701
VIDEO Dronă deasupra județului Tulcea. Autoritățiile au emis mesaj RO-Alert: „Rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”
3.701

1.435
ANM anunță vânt puternic în vestul țării: rafale de până la 70 km/h. Cum va fi vremea în București în weekend
1.435

51
Bărbat reținut după ce şi-a agresat fiica vitregă şi a condus fără permis
51

3.706
Mega-schema angajărilor din spitale, pusă pe butuci: Un fost lider SANITAS stabilea 'mercurialul' șpăgilor. Șase persoane au recunoscut
3.706

















Comentează