Lumea magică a lui Harry Potter va fi adusă de PRIME Orchestra la Sala Palatului, luni, în cadrul spectacolului "Hogwarts Sypho Show", informează site-ul salapalatului.ro.
În program se află compoziţiile lui John Williams, autorul coloanelor sonore din primele trei filme ale seriei Harry Potter. El a creat temele-cheie care au devenit emblematice: "Hedwig's Theme", "Harry's Wondrous World", "Leaving Hogwarts", "Buckbeak's Flight", "Double Trouble" şi "A Window to the Past", potrivit Agerpres.
De asemenea, vor fi interpretate lucrări semnate de Patrick Doyle, care a compus muzica pentru "Harry Potter and the Goblet of Fire", adăugând o atmosferă mai dramatică şi solemnă - "The Goblet of Fire" şi "Potter Waltz", de Nicholas Hooper, compozitorul pentru cel de-al cincilea şi cel de-al şaselea film, al cărui stil este mai liric şi emoţional - "Fireworks, The Irish Theme" şi "Professor Umbridge", precum şi de Alexandre Desplat, autorul muzicii pentru ultimele două filme, care a creat cele mai profunde şi tragice teme - "Lily's Theme" şi "Battle Courtyard Apocalypse".
Din universul Harry Potter vor răsuna, de asemenea, "Hogwarts Legacy Main Theme" de James Hannigan, "Fantastic Beasts Main Theme" de Howard Shore, "Do the Hippogriff " de Jarvis Cocker, alături de piesa Celestinei Warbeck "You Stole My Cauldron But You Can't Have My Heart".
Publicul se va bucura de cele mai noi tehnologii de sunet şi lumini, de strălucirea fascinantă a numeroaselor lumânări, precum şi de ecrane LED şi efecte speciale ce vor face spectacolul vizual şi mai impresionant.
PRIME Orchestra are o istorie de peste un deceniu.





























Comentează