Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a declarat joi, pentru AGERPRES, că a solicitat autorităţilor competente să găsească o soluţie, astfel încât să poată participa la procesiunea de Rusaliile Catolice, de la Şumuleu Ciuc, şi pelerini din ţară, cu respectarea unor condiţii stricte.
Korodi a precizat că deocamdată la pelerinaj vor participa, cu siguranţă, locuitorii din Miercurea Ciuc, deoarece reglementările permit acest lucru, şi nu vor veni pelerini din Ungaria, dar au fost solicitate soluţii pentru participarea unui anumit număr de pelerini din ţară.
"Pelerinajul va fi sigur pentru cei din Miercurea Ciuc, reglementările permit. Sigur nu calculăm că vor fi pelerini din Ungaria şi asta am comunicat şi în mass-media din Ungaria. Vor fi, dacă vor să vină, oficialităţi, pentru că este altă schemă, dar efectiv pelerini nu vor fi. (...) Am solicitat autorităţilor responsabile în domeniul combaterii pandemiei o soluţie corectă ca să putem primi pelerini din ţară, în condiţii stricte, la Şumuleu, dar decizia finală va fi comunicată după ce va fi emisă o decizie în acest sens. Nu vorbim de un pelerinaj de sute de mii de persoane, cum era în viaţa fără pandemie, cumva dorim să oferim catolicilor din România un moment în care pot să fie parte a procesului de la sanctuarul Şumuleu, atât prin participare fizică, cât şi prin participare online şi vom avea nişte reguli foarte clare care vor reglementa modul de participare şi câte persoane pot să participe", a declarat Korodi Attila pentru AGERPRES.
La rândul său, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, dr. Tar Gyongyi, a precizat că se gândeşte la un proiect pilot potrivit căruia să se permită accesul pelerinilor din alte localităţi, care sunt vaccinaţi.
"Acum se fac experimente pe la naţional, chiar m-am gândit la un proiect pilot, în sensul că, aşa cum e legislaţia acum, nu pot veni din alte localităţi, dar pentru cei vaccinaţi sau imunizaţi să fie deschisă această participare, să fie un eveniment protejat din punctul acesta de vedere. Eu aş fi de acord", a spus dr. Tar.
Anul trecut, pelerinajul obişnuit de pe muntele Şumuleu, care reunea în fiecare an peste 100.000 de oameni din întreaga lume, nu a mai avut loc din cauza pandemiei de COVID-19, Ordinul Franciscanilor, organizator al evenimentului, rugându-i pe pelerini să participe la procesiune doar cu sufletul.
Slujba de Rusaliile Catolice a avut loc în catedrala franciscană de la Şumuleu Ciuc, unde se află statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, şi a fost transmisă online, dar şi de televiziunea Duna, din Ungaria, şi de Radio Maria, accesul în interior nefiind permis.
În curtea bisericii s-au adunat totuşi numeroşi credincioşi, iar unii dintre ei au urcat până în şaua muntelui Şumuleu şi au ascultat de acolo slujba de Rusalii, în faţa altarului în aer liber, de la care nu oficia niciun preot.
Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are o istorie de peste 450 de ani, în centrul său fiind statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în biserica Franciscană.
În anul 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să le impună religia unitariană credincioşilor romano-catolici din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Caşin şi oamenii spun că doar cu ajutorul statuii făcătoare de minuni au reuşit să se opună şi să îşi păstreze credinţa strămoşească.
De atunci, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume, majoritatea de limbă maghiară, vin în pelerinaj la biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc.
Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc a fost vizitat, pe 1 iunie 2019, de Papa Francisc, cu acest prilej fiind scoasă din biserică statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial.
Suveranul Pontif a oficiat atunci o slujbă închinată Fecioarei Maria şi a oferit un trandafir de aur sanctuarului marian, aşa cum face când merge la locurile de pelerinaj dedicate Maicii Domnului.
În acest an, pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc va avea loc în data de 22 mai.
Primarul Korodi solicită autorităţilor o soluţie pentru participarea pelerinilor din ţară la procesiunea de la Şumuleu Ciuc
Explorează subiectul
Articole Similare

462
Votul care a încurcat presa: judecătorul care a fost împotriva legii pensiilor magistraților, dar nu a semnat nicio opinie separată
462

26
Intervenție în forță în miez de noapte: Trei ucraineni rătăciţi la 1.600 metri altitudine au fost recuperaţi de echipele Salvamont
26

2.035
Horia Brenciu, blocat în vacanță din cauza bombardamentelor. 'Cu câtă ușurință poate devia un război destinele oamenilor'
2.035

1.232
Alergările pe distanțe foarte lungi pot 'îmbătrâni' sângele. Ce arată un nou studiu
1.232

4.873
Adio, trecut! Martie 2026 aduce marea metamorfoză pentru 4 zodii alese de Univers
4.873

4.001
Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, reacție după anunțul privind moartea ayatollahului Ali Khamenei
4.001

1.221
Generația celor 47 de secunde: Cum ne-au fragmentat telefoanele puterea de concentrare
1.221

3.450
Horoscopul zilei de 2 martie 2026. Peștii primesc o veste bună. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
3.450

1.751
Lovitură în inima cămătarilor: Dobânzi uriașe și teroare pentru bani. Mai multe arestări la Cluj, într-un dosar de amploare
1.751

1.077
Cine a fost Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului: Putere, influență și conducere
1.077

103
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit cu un ierarh din Patriarhia Alexandriei la Mănăstirea Sfântul Cuvios Gherman
103

218
Racla cu un fragment din Moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena de la Mănăstirea Pantocrator ajunge spre închinare la Parohia Bădești din Argeș
218

5.605
Scriitor român, martor la lovitura din Dubai: 'Era ceva ce semăna a avion de vânătoare. A țintit o clădire din Palm Jumeirah'
5.605

















Comentează