Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 02-04-2026 19:35

Article thumbnail

Sursă foto: frf.ro

Primarul general al Capitalei Ciprian Ciucu a anunțat o dezbatere despre Arena Națională care va avea loc vineri. El spune că trebuie găsite soluții pentru reducerea cheltuielilor, asta pentru că în prezent cel mai mare stadion al țării este o adevărată ”gaură neagră”.

Arena Națională, pierderi de aproape 20 de milioane de lei pe an

Ciprian Ciucu susține că Arena Națională este subutilizată și înregistrează pierderi.

„Arena Națională, administrată de către PMB, simbol important al Bucureștiului este subutilizată și, din păcate, produce pierderi bugetare importante. De exemplu, anul trecut întreținerea și reparațiile ne-au costat cumulat cca. 29.000.000 lei. Încasările au fost de cca. 9.500.000 lei, aproximativ o treime din costuri”, a scris joi pe Facebook Ciprian Ciucu.

El susține că încearcă să găsească soluții pentru a reduce cheltuielile și pentru menținerea Arenei Națională în cea mai bună formă pentru a putea găzdui evenimente sportive, dar și spectacole sau festivaluri mari.

Trei variante gândite de Ciprian Ciucu

Primarul anunță că vineri la Arena Națională va avea loc o dezbatere, la care au fost invitați mai mulți factori interesați printre care FRF, LPF, dar organizatorii mari de evenimente din țară.

„Cum statul nu este cel mai bun administrator, vom evalua mai multe opțiuni, astfel încât arena să beneficieze de un program predictibil peste an, dar să și atragem mari evenimente sportive și concerte care să-i asigure un buget care să acopere cheltuielile și, de ce nu, să ne aducă un profit”, adaugă primarul.

Ciucu arată că se iau în calcul mai multe opțiuni:
(1) să rămână în administrarea unei structuri dedicate a PMB
(2) să fie concesionată, transparent, pe baze competitive unui consorțiu cu capacitate financiară mare, care să o administreze
(3) să fie dezvoltată o asociere în participațiune, tot transparent și competititiv sau orice altă formulă care să-i exploateze potențialul și care să-i asigure o finanțare care să acopere mentenanța, reparațiile și cheltuielile pentru investiții.

Google News
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri