Primarul comunei Şopotu Nou, Păun Baba, arestat preventiv pentru luare de mită în formă continuată, a fost suspendat din funcţie printr-un ordin al prefectului judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a informat miercuri Instituţia Prefectului, potrivit Agerpres.
Suspendarea primarului durează până la încetarea măsurii de arestare preventivă, în 11 iulie, atribuţiile acestuia urmând să fie preluate de viceprimarul comunei.
"Prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a emis, în data de 15 iunie 2021, Ordinul privind constatarea suspendării de drept a mandatului de primar al comunei Şopotu Nou, judeţul Caraş-Severin, al domnului Baba Păun, ca urmare a adresei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara, transmise Instituţiei Prefectului-Judeţul Caraş-Severin în data de 14.06.2021 şi înregistrată cu nr. 9876/14.06.2021, prin care s-a comunicat mandatul de arestare preventivă nr. 30/UP, emis la data de 12.06.2021, cu privire la inculpatul Baba Păun, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 iunie 2021 până la data de 11 iulie 2021 inclusiv. Suspendarea durează până la încetarea măsurii de arestare preventivă", se arată într-un comunicat al Prefecturii Caraş-Severin remis miercuri AGERPRES.
Potrivit procurorilor anticorupţie, primarul Păun Baba este acuzat de comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, aceeaşi încadrare fiind stabilită în cauză şi în cazul unui diriginte de şantier, persoană fizică.
Procurorii arată că în perioada 2011-iunie 2021, cei doi suspecţi ar fi pretins de la reprezentantul unei firme de construcţii, martor în cauză, 5% din valoarea fiecărei facturi emise în cadrul unui contract finanţat din fonduri nerambursabile.
Contractul avea ca obiect realizarea unui sistem de alimentare cu apă potabilă, a reţelei de canalizare şi a unei staţii de epurare în comuna Şopotu Nou, modernizarea unor străzi şi drumuri comunale şi a căminului cultural Stancilova. Contractul a fost încheiat în anul 2011 de Primărie cu societatea omului de afaceri.
"Concret, în contextul menţionat mai sus, suspecţii ar fi primit, în mai multe tranşe, sume de bani şi foloase necuvenite, după cum urmează: suspectul Baba Păun - suma totală de 90.000 lei, dirigintele de şantier - suma totală de 98.000 lei şi materiale de construcţii şi obiecte sanitare în valoare totală de 59.864 lei. Foloasele respective ar fi fost pretinse şi primite de suspecţi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile lor de serviciu, respectiv acceptarea la plată a documentelor emise de societatea martorului (situaţii de lucrări), recepţia, plata lucrărilor executate etc.", se menţionează întru-un comunicat al DNA.
În acelaşi context, procurorii anticorupţie susţin că pe data de 11 iunie, dirigintele de şantier ar fi primit de la omul de afaceri suma de 38.000 de lei, reprezentând o tranşă din cei 98.000 lei menţionaţi, moment în care s-a constatat flagrantul, se precizează în comunicatul DNA.
Primarul arestat preventiv pentru luare de mită în formă continuată a fost SUSPENDAT
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

694
Ionuţ Pucheanu, primarul Galațiului, îl acuză de "furt" pe Ilie Bolojan: Vedea-v-aş primar încă o dată!
694

411
Săptămână decisivă pentru bugetul pe 2026: Parlamentul începe maratonul dezbaterilor - când este programat votul final
411

53
VIDEO Ilie Bolojan avertizează: peste 20.000 de proiecte din PNRR trebuie finalizate până la sfârșitul lunii august
53

120
VIDEO Se întoarce armata obligatorie în România? Răspunsul premierului Bolojan
120

66
Ilie Bolojan avertizează constructorii pe calea ferată Cluj–Oradea: „Au 4 luni să accelereze lucrările sau riscăm corecții de 200 de milioane”
66

1.255
Consilierul lui Nicușor Dan respinge teoria „statului paralel” pro-Kremlin: „Mi-e greu să găsesc argumente”
1.255

1.913
VIDEO Scandal în educație înainte de simulările Evaluării Naționale - Ilie Bolojan critică boicotul profesorilor: 'Nu putem genera acțiuni care afectează copiii'
1.913

7.223
VIDEO Reacția premierului Ilie Bolojan la ceea ce i-a transmis Olguța Vasilescu mamei lui
7.223

2.263
VIDEO Bolojan îl laudă pe 'Cupidon': Premierul, în vizită în orașul primarului PNL declarat colaborator al Securității. 'În urma noastră nu rămân declarațiile politice, ci investițiile'
2.263

53
Senatorul Sava, semnal de alarmă privind Spitalul din Constanţa
53

2.386
Război intern în PNL din cauza bugetului - Hubert Thuma îi arată cartonașul roșu lui Ilie Bolojan: 'Ilfovul, din nou, pare să fie tratat cu dispreț'
2.386

100
Buda(PNL): Încercarea de a-l schimba din funcţie pe premierul Bolojan e proiectul aripii dragniste din PSD
100

2.042
Fost ministru al Muncii, atac la premier după declarațiile despre carburanți: 'Nu, domnule Bolojan, dumneavoastră sunteți piromanul economic!'
2.042

















Comentează