Primăria Craiova a finalizat trei cereri de finanţare prin care solicită Comisiei Europene peste 23 de milioane de euro pentru spitalele din subordine în vederea decontării din fonduri europene a cheltuielilor cu echipamente, aparatură medicală, tratamente necesare pentru gestionarea situaţiei de urgenţă provocată de criza COVID-19.
"Vineri, 22 mai 2020, Primăria Craiova supune votului Consiliului Local, într-o şedinţă extraordinară, aprobarea finanţării din fonduri europene a trei proiecte pentru spitalele din subordinea municipalităţii. Este vorba despre oportunitatea apărută în contextul pandemiei cu coronavirus şi transmisă de Comisia Europeană în 30 martie 2020, prin care unităţile sanitare publice pot deconta din fonduri europene cheltuieli cu echipamente şi aparatură medicală necesare pentru gestionarea situaţiei de urgenţă provocată de criza COVID-19. La doar o săptămână de la apariţia Ghidului Solicitantului, publicat vinerea trecută, 15 mai 2020, Primăria Craiova propune deja documentaţia spre aprobare Consiliului Local, înainte ca proiectele să fie depuse la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei", a anunţat joi primarul Mihail Genoiu într-un comunicat de presă.
Suma de solicitată ar urma să ajungă la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" şi Spitalul Municipal "Filantropia" (câte 10 milioane de euro) şi la Spitalul de Neuropsihiatrie (3 milioane de euro).
"Suntem, din nou, printre primii din ţară la depunerea de proiecte pe fonduri europene. Iată că la foarte scurt timp de când Comisia Europeană a anunţat măsurile de sprijin în domeniul sanitar, ne-am mobilizat imediat, am preluat de la cele trei spitale ale municipalităţii necesarul de echipamente şi aparatură medicală pentru gestionarea crizei de coronavirus şi am lucrat la documentaţia pentru cererea de finanţare. Imediat după votul de vineri din Consiliul Local, vom şi depune proiectele la minister. Solicităm finanţări în valoare totală de peste 23 milioane de euro, câte 10 milioane de euro pentru Spitalul "Victor Babeş" şi Spitalul "Filantropia" şi 3 milioane de euro pentru Spitalul de Neuropsihiatrie. Sperăm ca autoritatea responsabilă cu evaluarea proiectelor să fie obiectivă, iar fondurile să fie împărţite în mod corect. Sunt 300 milioane de euro alocate acestui apel de proiecte, iar valoarea maximă eligibilă a fiecărui proiect este de 10 milioane de euro, cu 0% contribuţie din partea beneficiarului! Este o oportunitate pe care nici nu ne gândim să o ratăm, mai ales că este vorba de investiţii în dotări pentru medicii şi pacienţii noştri", a declarat primarul Mihail Genoiu.
Cheltuielile care pot fi decontate din fonduri europene se referă la cele efectuate de spitale începând cu data de 1.02.2020 până la momentul depunerii cererii de finanţare sau care urmează a fi realizate, aferente acţiunilor finanţabile în cadrul apelului de proiecte, pentru dotarea unităţilor sanitare publice cu echipamente şi aparatură medicală, dispozitive medicale şi de protecţie medicală, echipamente pentru transport specializat, echipamente pentru decontaminare şi suport triaj, necesare pentru tratamentul pacienţilor cu infecţie COVID-19 şi pentru gestionarea situaţiei de urgenţă provocată de criza COVID-19.
Primăria Craiova solicită 23 milioane euro pentru spitalele din subordine, în contextul pandemiei COVID-19
Articole Similare

591
Blocurile cu trei și patru etaje ar putea avea ascensoare! Cine sunt parlamentarii care vor "Lift pentru Viață”
591

1.412
UE vrea să lanseze o nouă monedă care va funcționa într-un mod inedit
1.412

2.810
Explozie de divorțuri într-un oraș din România: peste 15% dintre cupluri ajung în fața instanței
2.810

1.361
Procurorul general al României a efectuat 18 vizite de lucru în cei trei ani de mandat - Puțin peste 150.000 de lei costul total al plecărilor oficiale
1.361

74
Ministrul Educaţiei a semnat Ordinul pentru aprobarea programelor şcolare la nivel liceal
74

1.250
Pungile păstrate 'pentru orice eventualitate': ce spune acest obicei despre personalitatea ta
1.250

628
Horoscopul zilei de 21 decembrie 2025. Berbecii se simt împliniți. Află ce se întâmplă cu zodia ta
628

925
VIDEO Japonia a atins o viteză record a internetului de 1,02 petabiți: Tot catalogul Netflix ar putea fi descarcat intr o secundă
925

2.805
Când un interviu poate schimba completul: recuzarea judecătorului, pe înțelesul tuturor. Cazul Raluca Moroșanu
2.805

2.074
Reacție nervoasă a unei cunoscute cântărețe, după ce a văzut factura la curent - Ce le urează politicienilor: "Să aibă pe masa de Crăciun ce au săracii, adică nimic"
2.074

1.868
Avertisment european despre intimidarea judecătorilor prin intermediul mass-media. România, menționată explicit
1.868

154
O tânără de 25 de ani a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, într-un accident în Bacău
154

2.627
Andrew Tate ia peste picior justiția din România după condamnarea lui Wiz Khalifa. Mesaj pentru rapperul american
2.627

















Comentează