Primăria municipiului Craiova şi societăţile comerciale Erpia şi Domarcons, care administrează primul tronson din drumul judeţean 552 Craiova - Cetate din Dolj (Craiova-Bucovăţ - Râpa Roşie), aflat în reabilitare, au fost, miercuri, amendate de poliţie cu câte 7.000 lei pentru că nu au intervenit pentru curăţarea poleiului.
Potrivit IPJ Dolj, pe drumurile publice din judeţ au fost sesizate, miercuri, 10 evenimente rutiere, din care 8 au fost soldate doar cu pagube materiale, iar în două situaţii au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. "De asemenea, poliţiştii doljeni au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale administratorilor drumurilor publice, cu amendă în valoare totală de 21.750 de lei", informează IPJ.
Din cauza poleiului, pe străzile din Craiova a fost haos în prima parte a zilei, când s-au format ambuteiaje şi au fost înregistrate mai multe accidente. Două tinere care se aflau în staţia de tramvai de la Hanul Craioviţa au fost lovite de un autoturism scăpat de sub control.
"La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că, la intersecţia străzii Calea Severinului cu Bulevardul Dacia, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Craiova, ar fi accidentat două tinere de 22 şi 23 de ani, prima din Craiova şi cea de-a doua din Coţofenii din Faţă, care se aflau în staţia de refugiu pentru tramvai. În urma evenimentului rutier, cele două tinere au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", au informat reprezentanţii IPJ Dolj.
Primăria Craiova şi două societăţi comerciale, amendate pentru că nu au intervenit la curăţarea poleiului
București
12°C
Articole Similare

1.800
Ciprian Ciucu a ieșit pe teren și trece la amenințări. Nimeni nu scapă: 'Daţi amenzi la agenţii, ministere'
1.800

863
Incident grav în Timiș: un băiat de 13 ani, rănit după ce o poartă de fotbal s-a prăbușit peste el. Tatăl copilului a sunat la 112
863

28
Report la Joker la categoria I de peste 11,40 milioane de euro, la tragerile de duminică
28

2.990
ANM anunță prognoza pentru următoarele zile: vreme de primăvară în mare parte din țară, frig și ceață în alte zone. Cum va fi vremea în București
2.990

976
Focar de Acinetobacter baumannii la secția ATI a Spitalului Județean Piatra-Neamț: DSP verifică neregulile raportate
976

1.107
Atenție, șoferi! Punctul de amendă se scumpește. La cât va ajunge cea mai mare sancțiune
1.107

63
Baia Mare deschide dialogul național privind reglementarea jocurilor de noroc
63

43
Salvamont: zeci de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore; 17 au ajuns la spital
43

2.689
FOTO Percheziții de amploare în trei județe: Polițiștii și DIICOT au destructurat o grupare de contrabandă cu țigări
2.689

1.803
VIDEO-FOTO Incendiu puternic în timpul slujbei la o biserică, monument istoric, din Prahova: Pompierii intervin de urgență / UPDATE. Precizările Ministerului Culturii
1.803

1.846
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
1.846

8.549
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
8.549

3.811
VIDEO Cristian Popescu Piedone a povestit cum a încălcat legea timp de 10 ani. A recunoscut tot după ce faptele s-au prescris
3.811
















Comentează